Secretul acestui calcul ciudat al polițelor de asigurări stă în piesa de bază a unei mașini electrice, acumulatorul. Asta pentru că în cazul unui accident, chiar minor, bateria poate deveni inutilizabilă, iar înlocuirea ea este extrem de costisitoare. Explicația vine de la asigurătorii internaționali.
Specialiștii sunt de părere că sistemele de baterii și noutatea tehnologiei înseamnă că repararea vehiculelor electrice poate fi extrem de dificilă. Ca să nu mai vorbim despre costurile ridicate. Acest lucru determină numeroase companii de asigurări din lume să renunțe pur și simplu la a asigura vehiculele electrice cu defecțiuni minore. Problemele apar chiar și la vehiculele implicate în accidente minore, ale căror pachete de baterii au doar o deteriorare mică. Asigurătorii și mecanicii se plâng că nu există o modalitate simplă de a verifica starea bateriilor, ceea ce înseamnă că acestea trebuie aruncate complet la gunoi, pentru ca nu cumva companiile să fie trase la răspundere în cazul unor defecțiuni viitoare, relatează Reuters. Drept urmare, unii dintre asigurători optează pentru a declara pur și simplu epave vehiculele electrice. Acest lucru duce la creșterea prețului de asigurare a vehiculelor electrice, care poate fi cu cel puțin 27% mai mult decât la vehiculele cu motoare cu combustie, potrivit estimărilor asigurătorilor.
Capsa de siguranță
Acumulatorul mașinii electrice este diferit față de cel al mașinilor clasice. Cel obișnuit are o tensiune de 12 V, inofensivă pentru om, problematică doar în cazul unui accident cu scurgeri de benzină, în cazul în care ar apărea o scânteie. În cazul unui automobil electric, bateria este la voltaj de peste 200 V, uneori 400 sau chiar mai mult, care îi poate electrocuta pe pasageri. Din acest motiv, acumulatorii mașinilor electrice au o protecție bazată pe capsă detonatoare. Aceasta funcționează ca în cazul airbagurilor, sesizează posibilul accident pe baza unor senzori de accelerație și întrerupe alimentarea. În plus, există și o pirofuză care introduce o pană în conexiunile electrice dintre un pachet de baterii pentru vehicule electrice sau hibride și componentele electronice conectate, tăindu-le permanent de la alimentarea cu energie electrică. Deși nu va face nimic pentru a preveni derapajele termice și alte probleme în cazul în care pachetul de baterii este compromis, acesta adaugă un nivel de redundanță la „întrerupătoarele de oprire” electronice existente deja la vehiculele hibride și electrice, reducând astfel riscurile de scurtcircuit și de incendiu asociate adesea cu accidentele. „Având în vedere numărul tot mai mare de vehicule electrice care ar putea fi implicate în coliziuni, astfel de sisteme sunt absolut esențiale pentru a ne îndeplini misiunea de a ajuta și salva victimele accidentelor rutiere cât mai rapid și mai sigur posibil”, a declarat Karl-Heinz Knorr, vicepreședinte al asociației germane a pompierilor.
Tăcerea producătorilor
Asigurătorii solicită producătorilor de automobile să faciliteze accesul la date și repararea pachetelor de baterii. Unii au răspuns la solicitarea asigurătorilor. GM, Ford și Nissan au transmis că au dezvoltat modalități de a face posibile reparațiile. GM, în special, a precizat că cele mai recente baterii Ultium au fost proiectate pentru a fi reparate la nivel de modul, ceea ce le face „semnificativ mai puțin costisitoare decât înlocuirea întregului pachet de baterii”, adăugând că permit accesul terților la datele despre baterii. Nu toți producătorii de automobile sunt la fel de transparenți. Tesla, cel mai mare producător de vehicule electrice, investește într-o nouă tehnologie de baterii cu celule mai mari, care sunt lipite în pachet. Potrivit expertului în domeniul auto și consilier în reparații Sandy Munro, noul pachet are „posibilitate zero de reparare”, adăugând că „un pachet de baterii structural Tesla merge direct la mașina de tocat”.
Poluare ridicată
Distrugerea practic a acumulatorului reprezintă o problemă nu numai pentru proprietari și asigurători, ci și pentru mediu. Pe lângă faptul că este cea mai scumpă parte a unui vehicul, bateria este, de asemenea, cea mai mare consumatoare de carbon. „Numărul de cazuri va crește, așa că manipularea bateriilor este un punct crucial”, a declarat pentru Reuters Christoph Lauterwasser, director general al Allianz Center for Technology. „Dacă arunci vehiculul într-un stadiu incipient, ai pierdut cam tot avantajul în ceea ce privește emisiile de CO2”, a adăugat Lauterwasser. Pentru ca vehiculele electrice să fie mai ecologice decât cele cu combustie, acestea trebuie să fie pe șosea pentru un număr de kilometri, astfel încât emisiile zero să compenseze amprenta de carbon mai mare din timpul producției. Dar având în vedere că tot mai multe pachete de baterii nefolosite ajung în depozitele de vechituri, avantajele acestor vehicule electrice nu sunt realizate.
Electrificarea, o iluzie?
Un nou studiu realizat de companiile ABB Robotics și Automotive Manufacturing Solutions arată că aproape 60% dintre experții din interiorul industriei auto spun că obiectivele impuse pentru tranziția către mașini electrice în următorii ani nu sunt realizabile. Cei mai mulți sunt de părere că lipsa de materii prime, problemele cu aprovizionarea bateriilor și lipsa de infrastructură vor întârzia această tranziție. Tranziția către mașinile electrice este, practic, o certitudine în acest moment. În unele părți ale lumii, precum în Uniunea Europeană și în unele state din America de Nord și din Asia, tranziția către mașinile cu zero emisii este programată să fie finalizată odată cu deceniul următor. La studiu realizat de companiile ABB Robotics și Automotive Manufacturing Solutions au participat aproape 600 de experți din interiorul industriei auto. Dintre aceștia, 59% sunt de părere că obiectivele impuse pentru această tranziție în următorii 12 ani nu sunt realizabile. Dintre acești oameni, 26% susțin că lipsa de infrastructură este cea mai mare problemă, în timp ce 17% dintre aceștia cred că prețurile mari ale mașinilor electrice reprezintă cel mai mare obstacol. La final, studiul arată că doar 11% dintre respondenți cred că obiectivele pentru această tranziție sunt realizabile. Între timp, alți 18% spun că tranziția nu se va realiza niciodată.
- 27%, cu atât e mai scump RCA-ul în medie pentru electrice
- 400 V, tensiunea acumulatorului unei mașini electrice
- 18% din 600 de experți în industria auto nu cred într-o revoluție electrică