În contextul incidentului, specialistul în conducere defensivă Titi Aur a atras atenția asupra unor practici prin care unii șoferi încearcă să ocolească inspecțiile tehnice periodice (ITP).
Cum fentează șoferii ITP-ul
Există situații în care proprietarii de autovehicule recurg la metode neconvenționale pentru a trece ITP-urile, inclusiv schimbarea temporară a unor componente ale mașinii.
„Am văzut pe unii șoferi care împrumută roți ca să se ducă să facă RAR-ul la mașină”, a declarat Titi Aur, explicând că unii conducători auto ar folosi vehicule sau piese împrumutate pentru a obține certificarea, urmând ca ulterior să revină la configurația inițială a autoturismului, potrivit dcnews.ro.
Expertul susține că astfel de practici sunt tot mai rare, pe fondul înăspririi controalelor, însă nu au dispărut complet. În opinia sa, activitățile stațiilor de inspecție tehnică periodică (ITP) și a Registrului Auto Român (RAR) au devenit mai riguroase în ultimii ani.
În acest context, Titi Aur a subliniat că responsabilitatea finală rămâne la șoferi, inclusiv în situațiile în care aceștia aleg să circule cu vehicule care nu corespund din punct de vedere tehnic.
Lipsa educației rutiere
Totodată, el a făcut referire la nivelul ridicat al accidentelor rutiere de pe autostrăzile din România, comparativ cu alte state europene. În opinia sa, diferențele nu țin doar de infrastructură, ci și de educația rutieră, pe care o consideră insuficient dezvoltată la nivel național.
„Eu am înţeles că dacă facem autostrăzi nu mai moare lumea în accidente. Iată că nu e chiar aşa: avem în jur de 40 de morţi pe an în accidente pe autostrăzile din România, la 1.200-1.300 km de autostradă. Danemarca are tot atâţi kilometri şi are 4 morţi pe an. Adică de zece ori mai mult, comparat cu Danemarca, având acelaşi număr de km de autostradă. Însă la ei educaţia rutieră începe din grădiniţă şi ţine toată viaţa. La noi e zero: începe şi se termină foarte repede la şcoala de şoferi şi atunci avem astfel de situaţii”, a afirmat expertul, subliniind că formarea continuă a participanților la trafic are un impact direct asupra siguranței rutiere.
Declarațiile vin în contextul în care autoritățile încearcă să reducă numărul accidentelor grave, inclusiv prin controale mai stricte privind starea tehnică a autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.



