x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Russell a obținut o victorie surprinzătoare în Marele Premiu al Belgiei! Mercedes a făcut dubla

Russell a obținut o victorie surprinzătoare în Marele Premiu al Belgiei! Mercedes a făcut dubla

de Redacția Jurnalul    |    28 Iul 2024   •   18:00
Russell a obținut o victorie surprinzătoare în Marele Premiu al Belgiei! Mercedes a făcut dubla
Sursa foto: Hepta

Britanicul George Russell a obținut duminică a doua victorie a sezonului în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, în timp ce Lewis Hamilton și Oscar Piastri au completat podiumul.

George Russell a rezistat unor atacuri târzii ale coechipierului său de la Mercedes F1, Lewis Hamilton, în ultimele tururi și a câștigat Marele Premiu al Belgiei, obținând a doua sa victorie din acest sezon.

Într-o cursă de 44 de tururi cu un nivel ridicat de degradare a pneurilor, Russell a optat pentru contra-strategia unei singure opriri la boxe, comparativ cu cele două opriri ale celorlalți piloți.

Hamilton, care a preluat conducerea de la Charles Leclerc în turul 3 după ce l-a depășit pe Sergio Perez în turul inaugural, a reușit să-l ajungă pe Russell, însă britanicul a rezistat și a obținut a doua victorie a anului și a treia din carieră.

Hamilton a completat prima dublă Mercedes de la Sao Paulo 2022, în fața lui Oscar Piastri de la McLaren, care l-a depășit pe Leclerc, care a plecat din pole-position, în ultima parte a cursei, pentru ultima poziție a podiumului.

Max Verstappen nu a putut obține decât locul cinci, plecat de pe locul 11 din grilă, fiind implicat într-o luptă cu rivalul la titlu Lando Norris pentru cea mai mare parte a cursei, cu Sergio Perez al șaptelea în fața lui Carlos Sainz, care a început pe pneurile hard.

Pozițiile în puncte au fost completate de Fernando Alonso și Esteban Ocon.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×