Pandemia, dar și orientarea în materie de prezentare și vânzare a noilor modele auto, amenință să pună capăt legendarelor saloane auto. Organizatorii Salonului Auto de la Geneva atrag atenția că evenimentul riscă să nu mai poată avea loc, dacă nu găsesc surse de finanțare până în luna septembrie. „Dacă nu găsim o soluție până în septembrie, riscăm lichidarea. Va trebui să punem toate bunurile la vânzare, în special brandul și acțiunile la Palexo SA”, a declarat Sandro Mesquita, directorul Salonului Auto de la Geneva. Organizatorii au anunțat că, din cauza dificultăților financiare, Salonul ar urma să aibă loc abia în 2022. Organizatorii obținuseră un sprijin financiar de 15,7 milioane de euro pentru a organiza ediția din 2021, dar au renunțat la finanțare din cauza faptului că statul elvețian a impus organizarea evenimentului de o altă companie. În plus există și o reticență din partea constructorilor de a fi prezenți la o eventuală ediție în 2021.