x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum a evoluat Subaru. Exemplul Outback

Cum a evoluat Subaru. Exemplul Outback

de Cătălin F Vărzaru    |    23 Aug 2024   •   06:40
Cum a evoluat Subaru. Exemplul Outback

Are o istorie de 30 de ani, un motor şi o transmisie cu tehnologii care în cinci decenii au fost prea puţin schimbate. Este povestea noului Subaru Outback, care a fost construit după străvechea butadă niponă: dacă ceva funcţionează bine, nu schimba. Îmbunătăţeşte. Asta a făcut şi singurul mare producător auto independent din industrie, Subaru. Outback şi-a păstrat sub capotă motorul de mai multe ori premiat de-a lungul anilor şi l-a secondat cu tehnologie inteligentă de ultimă generaţie. Japonezii au plusat mult la capitolul siguranţă. Atât de mult, încât şoferul ar putea să se simtă sâcâit. Dar Subaru a făcut asta pentru că are un ţel: ca până în 2030 să nu mai existe niciun pasager care să moară pe vreo şosea din lume într-un Subaru.

Fiabilitatea este un element pe care Subaru a pus un pariu important. Alături de celebra ei tracţiune integrală şi de motorul boxer pe benzină, marca niponă a devenit o legendă printre pasionații de automobile. Cu mici excepţii, apărute în urma tsunamiului electrificării, Subaru şi-a păstrat independenţa. A dezvoltat propriile sisteme, a făcut chiar un pas în spate atunci când UE a apăsat pe pedala reglementărilor privind noxele - ştachetă ridicată de falsificările dezvăluite de Dieselgate. Subaru a aplicat metoda japoneză. Adică aceea a lucrurilor făcute atât de bine, încât e greu să-i găseşti o fisură. Şi mizând pe calitatea produselor ieşite pe poarta fabricii din Ota, Subaru garantează maşina opt ani fără limită de kilometri. 

 

Gata de curse

Am avut pe mână timp de patru zile un Outback. O maşină care a fost folosită pentru teste, deci care a avut la volan o mulţime de şoferi care au ţinut să-i încerce la maximum capabilităţile. Astfel că a adunat peste 20.000 de kilometri. N-aş fi zis, pentru că părea şi se mişca ca scoasă din ţiplă. La Outback impresionează eleganţa de pe şosea, ţinuta de drum şi calitatea materialelor folosite. Ca vechi proprietar de Subaru, am rămas cu gura căscată în faţa sistemelor de asistenţă şi siguranţă, a multitudinii de informaţii şi senzori pe care şoferul îi are acum la dispoziţie. Te simţi ca într-o maşină pregătită pentru curse. Pentru că ştii ce temperatură are uleiul din motorul tău sau care este înclinaţia drumului pe care te afli. Tracţiunea 4x4 AWD este permanentă. Pe şosea îl ajută pe şofer să-şi păstreze cu precizie direcţia dorită. Să evite obstacole prin manevre riscate, dar în siguranţă. Să nu piardă aderenţa cu şoseaua sau să iasă în decor cu vreo mişcare radicală a volanului. Ca orice Subaru, şi Outback îţi permite să părăseşti asfaltul. Poţi aborda fără stres drumuri desfundate, într-un off-road care se încadrează în limitele impuse de producător. Adică o gardă la sol de 21,3 cm, un unghi de atac de cel mult 20 de grade şi unul de degajare de 22,6 de grade. De asemenea, rampa maximă abordabilă ajunge la un unghi de 21 de grade. Outback combină astfel un elegant break, cu un cățărător veritabil. Iar asta ţi-o sugerează maşina de la primul contact cu o serie de bandouri din plastic negru care ţin la tăvăleală, pietricele sau crengi rebele. Cea mai distinctivă caracteristică a sistemului Symmetrical AWD de la Subaru este un tren de rulare amplasat simetric, asociat cu un motor Boxer montat longitudinal și poziționat în linie cu acesta. Combinația dintre centrul de greutate coborât oferit de motorul Boxer și echilibrul superior al greutății al transmisiei simetrice maximizează stabilitatea și tracțiunea intrinsecă tracțiunii integrale, oferind performanțe de conducere.

 

Un motor legendar

Un alt pariu pe care Subaru îl face este motorul pe care-l foloseşte. Oferă, în condiţiile în care lumea aleargă după consum cât mai mic, un aspirat de 2,5 litri. Un propulsor cu o istorie de 50 de ani care este inventat de Subaru. Boxerul, graţie arhitecturii sale cu cilindri dispuşi orizontal, are atuul de a elimina trepidaţiile prezente la celelalte tipuri de motoare unde cilindri sunt altfel orientaţi. Dacă motorul aspirat de doi litri oferă 158 de cai putere, cel de 2,5 litri scoate 169 de cai putere şi un cuplu care ar putea păli în faţa noilor propulsoare, pentru că are doar 252 Nm. Dar nu este chiar aşa. Pentru că e o mare diferenţă între boxerul de 2,5 litri aspirat şi piticul supraalimentat cu trei cilindri de 1,2 litri de pe Dacia care se laudă cu un cuplu aproape similar. De la simplu fapt că pe Subaru cei 169 de cai putere chiar se simt, şi asta la o maşină de peste 1,5 tone, până la fiabilitatea unui astfel de ansamblu de piese. Subaru Intelligent Drive permite schimbarea răspunsului mașinii printr-o simplă apăsare de buton din economic în sportiv. SID schimbă atât curba de putere a motorului, cât și modul în care o furnizează cutia lineartronic. Uimitor, în cazul boxerului de 2,5 litri, este consumul pe care a reuşit să-l obţină, ştiut fiind că un Subaru era renumit ca fiind mare consumator de benzină. De această dată, Outback a reuşit să aibă un consum mediu de 6,2 litri/100 km la o viteză medie de 78 km/h. Drum de autostradă, curbe și ușoare pante prin sate de deal și de munte, drum de weekend prin Capitală. Consumul sare în trafic de București, în cursul săptămânii, când poate depăși 10 litri/100 km. Nu e mult, pentru că același lucru se întâmplă în cazul unui motor mic supraalimentat. Sau cu vechile modele Subaru.

 

Cu ochiul pe şofer

EyeSight este un sistem avansat de siguranță dezvoltat de japonezi. A ajuns la cea de-a patra generație și integrează o serie de asistenți inteligenți care au menirea să pregătească Subaru pentru următorul pas, conducerea autonomă. Acest sistem folosește două camere stereo pentru a captura imagini color tridimensionale cu o capacitate excelentă de recunoaștere, similară cu cea a ochiului uman. Sistemul poate calcula rapid forma, viteza și distanța obiectelor, fie ele mașini, motociclete sau pietoni. Dacă există riscul unei coliziuni, se avertizează și mașina frânează automat. Pregătirea mașinii pentru această  manevră se face și prin reducerea automată a puterii furnizate de motor, pentru o oprire cât mai rapidă. EyeSight funcționează și ca un control automat al vitezei de croazieră. Distanța este menținută constantă în domeniul de control de la 0 până la 180 km/h prin frânare și accelerare. Se pot alege între patru niveluri de distanță. Sistemul își dovedește utilitatea mai ales în trafic greu sau în condiții de oboseală a șoferului. Lane assistul are grijă să nu depășiti involuntar banda de circulație. Dă semnale în oglinzile laterale și trage de volan pentru a readuce mașina în centrul benzii de rulare. Poate fi dezactivat, dar se activează automat la fiecare nouă pornire. Poate deveni sâcâitor, dar reduce riscul de accidente. Asistentul de ghidare a benzii înregistrează stabilitatea direcțională și vă avertizează dacă vehiculul începe să ruleze. În cazul unei coliziuni iminente, sistemul dă un ton de avertizare optic și acustic. Dacă șoferul nu reacționează, sistemul inițiază automat frânarea parțială sau completă. Dacă sistemul înregistrează o posibilă coliziune frontală și șoferul încearcă să se sustragă de la vehicul prin rotirea rapidă a volanului, sistemul îl ajută cu intervenția țintită a frânei. Dacă doriți să mergeți înainte și EyeSight înregistrează un obstacol frontal, sistemul trimite mai multe tonuri scurte de avertizare și, în același timp, activează o lampă de avertizare intermitentă în tabloul de bord, reduce puterea motorului și previne astfel deteriorarea frontală iminentă. Există o serie de 7 leduri după bord care sunt proiectate pe parbriz. Unul central se face verde câtă vreme funcționează cruise controlul care mișcă și direcția. Devine roșu atunci când această funcție este dezafectată. Alte succesiuni de câte trei leduri roșii sunt plasate stânga-dreapta și avertizează dacă părăsirea benzii sau depășirea se face în condiții de pericol. Un alt sistem de asistență monitorizează fața șoferului. Eu i-am zis Ochiul soacrei. Scanează fața șoferului atunci când se urcă la volan și îi urmărește atent toate mișcările. Atât de atent că știe când tragi cu ochiul la telefon, și-ți dă un avertisment în bord, când te uiți prea mult la sistemul multimedia sau cobori privirea și nu mai ești atent la drum. Outback mai are un asistent de fază lungă, faruri adaptive care pot urmări curbele după mișcare volanului. 


Spaţiu şi confort

Interiorul oferit de Subaru este unul premium. Materiale de calitate superioare, îmbinări precise, o multitudine de informații, sunet Harman-Kardon și un spațiu regal. Ampatamentul este de 2,75 de metri, ceea ce înseamnă nu doar mult spațiu pentru picioarele pasagerilor din spate, dar și un portbagaj imens, de 561 de litri. Scaunele pot fi din poliuretan rezistente la umezeală sau murdărie sau acoperite cu piele nappa și sunt încălzite. Fotoliul șoferului este reglabil pe opt direcții. Poziția la volan este înaltă și acoperă bine șoseaua. Există o multitudine de sisteme de depozitare, sloturi de încărcare USB și USB-C și încărcare wireless. O altă funcție, sâcâitoare, dar bună ca prevenție, nu te lasă să schimbi destinația de pe Waze, de pildă, atâta vreme, cât motorul e pornit. Aici mi se pare că e un pic cam mult, pentru că trebuie să tragi pe dreapta ca să poți modifica ceva. Conexiunea cu telefonul se face ușor prin Apple Car sau Android. Outback este oferit în trei variante de echipare, cu prețuri cuprinse între 44.450 și 51.100 euro cu TVA.

CIFRE

+8 ani de garanţie

- 193 km/h viteza maximă

- 213 mm garda la sol 

Avantaje

- fiabilitate

- confort premium

- siguranţă ridicată

Dezavantaje

- motorul de 2,5 litri aduce un impozit mare

- nu poţi schimba destinaţia pe Waze din mers

- preţ ridicat

››› Vezi galeria foto ‹‹‹


 

×