Toyota, cel mai mare producător auto din lume, va rechema la service 1,43 milioane de vehicule în America de Nord, Europa, China, Japonia şi alte regiuni, din cauza unor defecţiuni la airbag-uri, transmit DPA şi BBC.
Sunt afectate modelele Prius şi Lexus produse în perioada 2008 - 2012.
În ultimele luni, Toyota şi alţi producători auto au rechemat la service milioane de vehicule în întreaga lume, deoarece airbag-urile defecte produse de Takata puteau exploda şi pulveriza cioburi metalice.
Cea mai recentă rechemare anunţată miercuri de Toyota nu are legătură cu produsele Takata, iar defecţiunile nu au provocat accidente, a precizat producătorul auto nipon.
Anul trecut, Toyota a vândut 10,09 milioane vehicule (Toyota, Lexus, mini-vehicule Daihatsu şi camioane Hino), o cifră uşor mai mică decât cea din 2014, când Toyota a fost cel mai mare producător auto din lume. Pentru exerciţiul 2016/2017 Toyota are o ţintă de vânzări de 10,15 milioane unităţi, care nu ţine cont însă de suspendarea producţiei la uzinele sale japoneze după cutremurele din luna aprilie. AGERPRES