x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Vânzările de mașini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

Vânzările de mașini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

17 Iul 2022   •   17:05
Vânzările de mașini în Europa, la cel mai scăzut nivel din 1996, după 12 luni de scădere

În luna iunie, Europa a înregistrat cel mai mic număr de autoturisme noi din 1996 încoace, cu puțin peste 1,06 milioane de vehicule, iar pentru unii producători auto vânzările au scăzut cu aproape 50%, potrivit datelor furnizate de asociația europeană a industriei auto, scrie Reuters.

Volkswagen Group a fost cel mai afectat producător auto major, cu aproape un sfert mai puține vânzări față de iunie anul trecut. Pe parcursul primului semestru, însă, Stellantis a înregistrat cea mai mare scădere, de 21,1%.

Dintre mărcile mai mici, înmatriculările noi ale Volvo au scăzut cu 47,9% în iunie și cu 28,5% în prima jumătate a anului, în timp ce Jaguar Land Group a înregistrat o scădere mai mică în iunie, de 13,2%, dar cea mai abruptă lovitură din acest an până acum, de 34,7%.

Inflația, blocajele din lanțul de aprovizionare, creșterea numărului de cazuri de coronavirus în unele țări și lipsa continuă de cipuri sunt doar câteva dintre problemele care afectează industria auto din regiune, care a înregistrat 12 luni consecutive de scăderi.

Marii producători de automobile, de la BMW la Stellantis, au raportat în ultimele săptămâni scăderea vânzărilor la nivel global, înainte de publicarea rezultatelor pentru cel de-al doilea trimestru, la sfârșitul acestei luni.

Toate cele patru piețe majore din Uniunea Europeană - Spania, Italia, Germania și Franța - au raportat o scădere a înmatriculărilor de mașini.

(sursa: Mediafax)

×