Analiştii financiari cred în economia şi acţiunile româneşti: creşterea economică va fi de peste 2%, euro nu creşte la peste 5 lei şi BET-XT creşte. Nicio prognoză, fie că este a instituţiilor internaţionale sau a analiştilor locali, nu vede o scădere a economiei româneşti în 2024, ba dimpotrivă, economia ar urma să accelereze, inflaţia şi dobânzile să scadă, iar cele mai multe sectoare economice să bifeze încă un an de creştere. De la prognoză la realitate este însă un drum de parcurs, iar riscurile sunt mari şi gradul de incertitudine crescut.
Creşterea economică va fi de 2-2,5%, s-au pus de acord majoritatea analiştilor financiari prezenţi la evenimentul CFA Forecast Dinner, organizat de asociaţia analiştilor financiari CFA România. Este, totuşi , o prognoză mai prudentă, faţă de pronosticurile Comisiei Europene sau ale Fondului Monetar Internaţional, care văd o creştere a economiei şi de peste 3%. Prognoza guvernului rămâne însă, în mod tradiţional, cea mai optimistă la început de an: o creştere a economiei de 3,4%, care ar urma să aducă venituri bugetare mai mari cu 13%.
(sursa: Mediafax)