x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Airbus a atins în 2018 un nou record la livrările de avioane comerciale

Airbus a atins în 2018 un nou record la livrările de avioane comerciale

10 Ian 2019   •   16:43
Airbus a atins în 2018 un nou record la livrările de avioane comerciale
Sursa foto: JB-Accariez

Airbus SE a livrat anul trecut 800 de avioane comerciale unui număr de 93 de clienţi, conform obiectivelor stabilite pentru 2018, şi a atins un nou record, livrările fiind cu 11% mai mari decât recordul de 718 unităţi din 2017. 

Conform unui comunicat al companiei, pentru al 16-lea an consecutiv, Airbus a înregistrat creşterea numărului de avioane livrate anual. 

În total, livrările de avioane comerciale în 2018 includ: 20 aeronave A220 (din iulie 2018 când a intrat în familia Airbus), 626 A320 (faţă de 558 în 2017), dintre care 386 au fost din familia A320neo (comparativ cu 181 NEO în 2017), 49 A330 (faţă de 67 în 2017) inclusiv primele 3 A330neo în 2018, 93 A350 XWB (faţă de 78 în 2017) şi 12 A380 (faţă de 15 în 2017). 

În ceea ce priveşte vânzările, Airbus a realizat 747 de comenzi nete în 2018 comparativ cu 1.109 comenzi nete în 2017. La finalul lui 2018, registrul de comenzi pentru aeronavele comerciale Airbus a atins un nou record la nivelul industriei şi era de 7.577 aeronave, inclusiv 480 de aparate A220, comparativ cu 7.265 la finalul lui 2017. 

"În pofida provocărilor operaţionale semnificative, Airbus a continuat să mărească producţia şi a livrat un număr record de aeronave în 2018. Felicit echipele noastre din toată lumea care au lucrat până la finalul anului să îndeplinească obiectivele propuse. Sunt mulţumit în egală măsură de nivelul bun de comenzi, care demonstrează robusteţea pieţei avioanelor comerciale şi încrederea clienţilor noştri. Le sunt recunoscător tuturor pentru suportul continuu. Având în vedere că ne dorim să creştem eficienţa industrială, vom continua cu prioritate procesul de digitalizare", a spus Guillaume Faury, preşedintele Airbus Commercial Aircraft. 

În ultimii 16 ani, Airbus a înregistrat o creştere solidă a producţiei pe liniile finale de asamblare de la Hamburg, Toulouse, Tianjin şi Mobile, cărora li s-a adăugat în 2018 fabrica A220 de la Mirabel, din Canada. O contribuţie notabilă la livrările Airbus în 2018 au avut-o liniile finale de asamblare din SUA şi China. În mod particular, în ceeea ce priveşte familia A320, linia finală de asamblare de la Mobile, Alabama, a realizat cea de-a 100-a livrare şi produce în prezent peste 4 aeronave pe lună. Între timp, linia finală de asamblare a Airbus de la Tianjin, China, a livrat al 400-lea aparat A320, în timp ce în Germania, Airbus a început lucrările la cea de-a patra linie de producţie în Hamburg. În total, programul A320 este pe cale să atingă, la jumătatea acestui an, rata de producţie a 60 de aeronave pe lună pentru familia A320, conform planului. Echipele Airbus au atins un important reper industrial pentru A350, realizând ţinta propusă de 10 aeronave pe lună. 

Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţial. În 2017 a generat venituri de 59 miliarde de euro şi a avut aproximativ 129.000 de angajaţi. Airbus oferă cea mai complexă gamă de avioane de pasageri, cu capacităţi între 100 - 600 de locuri. Compania este lider european în domeniile avioanelor cargo, de luptă, de transport şi pentru misiuni de salvare, precum şi una dintre companiile de top din industria spaţială mondială. În domeniul elicopterelor, Airbus livrează cele mai eficiente soluţii civile şi militare din lume.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: airbus avioane comerciale