x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri BASF primeste unda verde pentru preluarea unor active Bayer

BASF primeste unda verde pentru preluarea unor active Bayer

30 Apr 2018   •   15:17
BASF primeste unda verde pentru preluarea unor active Bayer

Grupul german BASF poate achiziţiona active de la gigantul farmaceutic Bayer, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), dând astfel undă verde unui acord care va permite fuziunea dintre Bayer şi producătorul american de seminţe Monsanto.

 

În martie, CE a aprobat condiţionat fuziunea dintre Bayer şi Monsanto, o tranzacţie evaluată la 62,5 de miliarde de dolari, care va duce la crearea celui mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic şi erbicide. Oficialii Comisiei Europene au cerut Bayer să rezolve temerile legate de concurenţă vânzând o serie de active către BASF.

"Decizia noastră asigură faptul că va exista o concurenţă efectivă şi inovaţii pe piaţa seminţelor, a pesticidelor şi a agriculturii digitale, după această fuziune. În special, ne-am asigurat că numărul jucătorilor globali activi care concurează pe aceste pieţe rămâne acelaşi", a afirmat comisarul european pentru competiţie, Margrethe Vestager.

Bayer a ajuns deja la un acord privind vânzarea unor active din domeniul seminţelor şi erbicidelor către BASF, pentru 5,9 miliarde de euro (7,2 miliarde de dolari), şi urmează să renunţe la unele afaceri cu seminţe vegetale.

Acordul dintre Bayer şi Monsanto este cel mai recent dintr-o serie de tranzacţii majore în sectorul agrochimiei. Grupul elveţian Syngenta a acceptat să fie preluat de compania chineză ChemChina, pentru 43 de miliarde de dolari, în timp ce companiile americane Dow Chemical şi DuPont au acceptat să-şi unească activităţile din sectorul de agrochimie pentru a da naştere unui grup evaluat la 130 de miliarde de dolari.

Bayer şi Monsanto au o prezenţă importantă în România. AGERPRES

×