Piaţa rezidenţială este la pământ în acest an. Blocurile noi, finalizate, stau goale, marii dezvoltatori au dat faliment, preţurile au luat-o la vale, însă nu există cumpărători.
Cine ar fi crezut în urmă cu un an că motorul dezvoltării economice, piaţa rezidenţială, se va gripa brusc şi va atrage mari falimente, urmate de mii de procese. Şi totuşi ceea ce în urmă cu 12 luni părea de necrezut s-a întâmplat. Criza a îngheţat majoritatea proiectelor, în timp ce unii dezvoltatori au dat faliment, pentru că nu au mai reuşit să-şi plătească creditorii în lipsa vânzărilor de locuinţe.
INSOLVENŢĂ ÎN LANŢ
Patru proiecte mari au intrat în insolvenţă din cauza datoriilor mari pe care le au către furnizori şi firmele de construcţii. Firma turcească Plus Development, dezvoltatorul complexului My Dream Residence, a solicitat intrarea în insolvenţă la sfârşitul lunii noiembrie. My Dream Residence, singura investiţie a firmei în România, este construit în zona cartierului Pipera pe un teren de 10.000 de metri pătraţi şi cuprinde trei imobile totalizând 180 de apartamente.
Lucrările de construcţie au fost finalizate la începutul acestui an, cu o întârziere de circa şase luni. Blue Tower, un bloc de 16 etaje situat în zona Doamna Ghica, care conţine 156 de apartamente, a dat faliment în urmă cu o lună. Şi Planorama (1.000 de apartamente în Pantelimon) şi Belleview, Sinaia (150 de apartamente) au avut aceeaşi soartă. Acestori mari investitori li se adaugă sute de dezvoltatori micuţi care construiau câteva zeci de locuinţe şi care au dat faliment în acest an. Cumpărătorii se luptă să-şi recupereze banii, însă avocaţii susţin că procedura este de durată şi are mici şanse de reuşită.
PROIECTE BLOCATE
Dezvoltatorii imobiliari au finalizat până la jumătate anului doar 37% din locuinţele amplasate în ansamblurile din Bucureşti începute în perioada 2006-2008, potrivit companiei imobiliare Regatta. Concret, din cele 168 proiecte imobiliare începute în perioada 2006-2008 în Bucureşti, un număr de 8.861 unităţi locative aveau termenul de predare în 2009, însă nu au fost finalizate nici un sfert. Băncile nu au mai finanţat proiectele care nu au reuşit să atragă cumpărători, ceea ce a sistat majoritatea construcţiilor.
"Din lipsă de lichidităţi sau din teama că nu-şi vor recupera creditele după ce se termină construcţia, băncile ezită foarte mult atunci când vine vorba de credite ipotecare. În plus, dezvoltatorii care ar fi putut obţine finanţare s-au abţinut să mai înceapă construcţii noi până când situaţia nu se va redresa în România. În ciuda situaţiei actuale, Adama a analizat cu atenţie piaţa românească şi a hotărât că va construi în continuare, pentru că oamenii au nevoie de locuinţe", a declarat Asher Lax, director de marketing şi vânzări Adama.
Şi compania RomReal, înregistrată în insulele Bermude, a publicat pe site-ul propriu un comunicat potrivit căruia două bănci au respins finanţarea pentru proiectele imobiliare ale firmei.
PRIMA CASĂ
Nici măcar proiectul Prima Casă nu a dezmorţit vânzările de blocuri noi pentru că românii s-au orientat către apartamentele vechi. Conform datelor făcute publice de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) au fost acordate 9.467 de garanţii în valoare totală de 400 de milioane de euro. Ceea ce reprezintă 40% din plafonul de garantare stabilit de stat pentru 2009.
Deci nici atunci când au garanţia statului, românii nu mai riscă să se îndatoreze la bănci şi să-şi cumpere o locuinţă acum când nu mai au garanţia locului de muncă şi când criza le erodează veniturile. Din apartamentele achiziţionate prin credite Prima Casă, numai 28% sunt clădiri noi, construite după anul 2008 şi 3,4% au fost imobile încă nefinalizate.