x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Patru luni pentru asigurarea caselor

Patru luni pentru asigurarea caselor

de Elena Stan    |    16 Feb 2011   •   20:21

Persoanele care nu şi-au asigurat încă locuinţa împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor mai au la dispoziţie patru luni pentru a intra în legalitate. Proprietarii lo­cuinţelor care nu îşi asigură lo­cuinţa până la data de 15 iunie vor primi amendă, potrivit Legii nr 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 115, din data de 15 februarie.  "Asigu­rarea locuinţei a devenit obligatorie începând cu data de 15 iulie 2010, iar termenul până la care persoanele aveau obligaţia să încheie această asi­gurare a fost iniţial 15 ianuarie, în­­să la cererea Ministerului Adminis­tra­ţiei şi Internelor acest termen a fost amânat. Amânarea a fost solicita­tă, deoarece reprezentanţii MAI au do­rit să introducă în lege ca asigura­rea obligatorie să nu se mai încheie da­că există deja asigurare facultati­vă", ne-a explicat Catrinel Frâncu, re­­prezentant al Comisiei de Supra­ve­ghe­re a Asigurărilor. După data de 15 iunie 2011, primarii vor amenda proprietarii de locuinţe ca­re nu au încheiat asigurarea obli­ga­to­rie cu sume cuprinse între 100 şi 500 lei.

Din numărul total de 8,5 milioane proprietăţi din România cu destinaţia de locuinţă, 75% sunt de tip A, iar restul de tip B. Prima obligatorie este de 20 de euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). Suma maximă asigurată este de 20.000 de euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 de euro pentru cele de tip B.

 

Din datele oferite recent de PAID (Pool de asigurare împotriva dezastrelor naturale), de la lansarea procesului de asigurare obligatorie a locuinţelor (15 iulie 2010) românii au încheiat peste 420.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor. Poliţa PAID oferă acoperire pentru numai trei riscuri: cutremurul, alunecările de teren şi inundaţiile.

Cristian Constantinescu, preşe­din­tele UNSAR, a declarat recent că ma­joritatea asigurătorilor locali nu sunt pregătiţi să facă faţă, din punct vedere financiar, efectelor unui cu­tre­mur similar celui din martie 1977, principalul motiv fiind lipsa reasi­gurării sau reasigurarea insuficientă a riscurilor de catastrofă acoperite. "Dacă vă uitaţi pe rapoartele anuale veţi observa că gradul de reasigurare pe segmentul imobiliar (property) este foarte redus. Mulţi asigurători nu cedează în reasigurare aceste riscuri dintr-un un simplu motiv: costă. Ei speră ca evenimentul asi­gurat pe care îl acoperă să nu se în­tâmple şi, la finalul contractului, să rămână cu banii din primă în buzunar", a spus Constantinescu. Acesta a precizat că majoritatea companii­lor de asigurări au cel mult 5% din portofoliul property cedat în reasigurare, în timp ce nivelul optim ar fi de 30%. El a revenit ulterior cu precizări spunând că face aceste declaraţii în nume personal, în baza experienţei pe care o deţine.

CSA a transmis că asigurătorii nu se confruntă cu probleme majore, reuşind, în pofida scăderii subscrie­rilor, să menţină rezervele tehnice la un nivel similar cu cel din 2009, şi dispun de lichidităţi pentru a-şi onora obligaţiile asumate faţă de asiguraţi.

"Nu intră sub inciden­ţa legii ane­xele, de­pen­dinţele care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuinţa asigurată, precum şi bunurile din interiorul locuin­ţei. Nici persoanele fizice şi juridice care şi-au încheiat o asigurare facultativă care să acopere toate ris­cu­rile pre­văzute în asi­gurarea obligatorie"

×
Subiecte în articol: asigurare locuinta