Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a depus o adresă la Ministerul Agriculturii pentru rediscutarea Legii vânzării terenurilor agricole, pe fondul intensificării vânzării de terenuri către străini. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primul loc se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe.
Preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, atrage atenţia că legea prin care se permite vânzarea acestor terenuri către străini trebuie să aibă unele limitări, iar scuza că aşa ne obligă Bruxelles-ul este una falsă. El susţine că a reclamat acest lucru şi la Comisia Europeană, dar de acolo i s-a transmis că vânzarea terenurilor agricole către străini este o problemă internă a României, şi nu una comunitară. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad. În prezent, în România, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.
România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafaţă arabilă.
Sub umbrela regulamentului european, practic este o scuză a neputinţei celor care ne conduc, a celor care merg cu capul plecat, ce fac lustrul la pantofi când se duc la Bruxelles
Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR