x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Udrea vrea să construiască 100.000 de locuinţe prin ANL

Udrea vrea să construiască 100.000 de locuinţe prin ANL

07 Ian 2010   •   00:00

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, vrea să construiască în următorii trei ani cât nu au construit alţii în zece.



Aceasta a declarat că intenţionează să construiască prin ANL, în următorii trei ani, aproximativ 100.000 de locuinţe pentru tineri. "Unul dintre obiectivele principale ale mandatului meu de ministru este ca în următorii trei ani să construiesc prin ANL locuinţe pentru cei aproximativ 100.000 de tineri care s-au adresat în acest sens administraţiilor publice locale", a spus Udrea. Potrivit ministrului Dezvoltării Regionale, în prezent sunt înregistrate la administraţiile publice locale aproximativ 100.000 de cereri de locuinţe pentru tineri. Udrea a arătat că banii necesari construcţiei apartamentelor vor proveni în parte din vânzarea locuinţelor ANL deja construite.

ŢINTA ESTE IMPOSIBIL DE ATINS
Vasile Blaga, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor declara anul trecut că în perioada 2001-2008 au fost construite 26.000 de locuinte din care 22.500 prin ANL la care se mai adaugă âncă 6.000 construite anul trecut. Numărul total de locuinţe construite în ultimii nouă ani prin ANL ajunge astfel 28.500. Promisiunile Elenei Udrea cu privire la realizarea în următorii trei ani a 100.000 de locuinţe ANL este de domeniul fantasticului.FONDURI PENTRU LOCUINŢE

Elena Udrea declara zilele trecute că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc legată de locuinţele ANL şi de un proiect prin care ar urma să fie vândute aproximativ 9.000 de locuinţe ANL construite deja, iar sumele încasate vor fi folosite pentru asigurarea finanţării programului de construcţie de locuinţe pentru închiriere pentru tineri. Ea a afirmat că este alocată de la buget suma de 186,7 milioane lei pentru construcţia de locuinţe.  De asemenea, Udrea a spus că s-a discutat în şedinţa de guvern posibilitatea de a introduce vânzarea de locuinţe ANL în programul "Prima Casă".

×
Subiecte în articol: redactie