x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cum să alegi cel mai bun ansamblu rezidențial pentru tine

Cum să alegi cel mai bun ansamblu rezidențial pentru tine

27 Apr 2022   •   14:31
Cum să alegi cel mai bun ansamblu rezidențial pentru tine

De ce să alegi Greenfield Copou? 3 motive pentru care să alegi cel mai nou complex rezidențial din Iași

Alegerea unui complex rezidențial este o decizie extrem de importantă. Aceasta reprezintă un moment decisiv pentru tine și familia ta. De cele mai multe ori, achiziționarea unui apartament nou reprezintă un nou început, o perioadă prosperă, cu noi perspective și oportunități.

Greenfield Copou reprezintă efortul depus de unul dintre cei mai renumiți dezvoltatori imobiliari din România, IMPACT Developer & Contractor SA, pentru a realiza cel mai nou ansamblu rezidențial din Iași, dedicat celor ce manifesta un interes deosebit pentru dezvoltarea armonioasă a familiei, într-un mediu curat, aerisit, cu o calitate superioară a aerului.

Iată 3 motive pentru care complexul rezidențial Greenfield Copou ar trebui să fie o prioritate când te gândești să investești într-un apartament nou în Iași:

Cadru natural retras, cu multă liniște și aer curat

Principalul dezavantaj al orașelor mari este aglomerația produsă de traficul intens, dar și zgomotele. Astfel, locuitorii orașelor trebuie să suporte atât noxele emise de numărul mare de mașini, cât și poluarea fonică specifică acestor zone.

În cazul în care nu ești de acord cu situația prezentată mai sus și ești genul de persoană care dorește să aibă momente de liniște cu familia sau dorești pur și simplu un apartament modern în Iași, care să fie într-un cadru retras, cu mult spațiu verde și o calitate a aerului de neegalat, complexul Greenfield Copou este soluția pentru tine.

Un nivel de confort ridicat

Pentru a nu mai fi nevoit să pierzi timp deplasându-te prin zonele aglomerate din oraș pentru a ajunge la diversele puncte de interes, Greenfield Copou îți pune la dispoziție toate facilitățile de care ai nevoie, exclusiv în interiorul ansamblului.

 

Așadar, de la piscina interioară, locul de joacă pentru copii, grădiniță și after school, sală de fitness și până la spațiile comerciale, și-au făcut loc o mulțime de facilități, astfel încât timpul pierdut în trafic pentru a ajunge la aceste puncte de interes să se transforme în mai mult timp petrecut cu familia.

Dezvoltare inteligentă

Totalitatea apartamentelor sunt proiectate la standardele BREEM Excellent. Calificarea BREEAM este o metodă elaborată în Marea Britanie, ce își îndreaptă atenția spre construirea de noi clădiri care să fie prietenoase cu mediul.

 

Prin urmare, rezidenții beneficiază de efectul celui mai performant standard de construcție, ce se bazează pe exploatarea sustenabilă a resurselor naturale cu scopul diminuării costurilor de întreținere.

Mai mult, totalitatea blocurilor au fost amplasate conform unor minuțioase studii de însorire, ce facilitează iluminatul natural pentru fiecare apartament, indiferent de poziția acestuia.

Acestea sunt doar trei dintre numeroasele beneficii pe care Greenfield Copou le oferă rezidenților. Pentru a afla mai multe detalii despre apartamentele de vânzare în Greenfield Copou, completează formularul de contact.

 

×