x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 2,7 mil. de români au emigrat după 2007

2,7 mil. de români au emigrat după 2007

de Adrian Stoica    |    08 Ian 2019   •   10:07
2,7 mil. de români au emigrat după 2007
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Împreună cu sporul natural negativ, fenomenul migraţional reprezintă o cauză importantă a scăderii constante a populaţiei României. În primul an după aderarea noastră la Uniunea Europeană s-a consemnat vârful plecărilor în străinatate, 544.074 de persoane, ceea ce a reprezentat o rată de emigrare de 25,7‰. În intervalul 2007-2017 au emigrat peste 2,7 milioane de români, din care peste 200.000 numai în 2017. Migraţia ridicată în rândul tinerilor are deja ca efect apariţia unor grave probleme la nivelul pieţei forţei de muncă şi, în anii următori, la nivelul sistemului de pensii.

În anul 2017, au emigrat 219.327 de românii, acesta fiind cea mai consistentă migraţie după 2009, potrivit ultimul număr al Revistei de Statistică editată de Institutul Naţional de Statistică. Pe categorii de vârstă, cei mai mulţi care au ales să-şi croiască un viitor mai bun în alte ţări au fost tinerii cu vârsta cuprinsă între 20-29 de ani, numărul lor fiind de 69.240 de persoane. Ei au fost urmaţi de cei cu vârsta cuprinsă între 30 şi 39 de ani-47.137 şi de cei din grupa de vârstă 0-19 ani, ei fiind în număr de 40.476 de persoane. Statistica arată că România a pierdut anul trecut o importantă forţă de muncă aflată în plină activitate, dar şi o resursă umană pentru anii următori.

Elveţia îşi deschide porţile pentru români

Începând cu luna mai a anului 2019, românii vor avea acces neîngrădit pe piaţa muncii din Elveţia care nu este membră a Uniunii Europene, dar este membră a Acordului Schengen, fapt care va genera un aflux de emigranţi spre acestă ţară. Elveţia este una dintre cele mai bogate ţări din lume dacă ne raportăm la PIB pe cap de locuitor şi are cea mai mare bogăţie pe cap de persoană adultă. În prezent, în jur de 30.000 de români locuiesc în această ţară, dar este de aşteptat ca numărul lor să crească.  

109 vârstnici la 100 de tineri

Pe de altă parte, a luat amploare şi fenomenul îmbătrânirii demografice din cauza schimbărilor în structura grupelor de vârstă a populaţiei. Indicele îmbătrânirii demografice are un trend crescător odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, iar începând    cu 2014 populaţia vârstnică de peste 65 ani a depăşit populaţia tânără (0-14 ani). La 1 iulie 2017 aveam 109 persoane vârstnice la 100 persoane tinere. Raportul de dependenţă demografică în cazul României ajunsese la aceeaşi dată la 44 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte. Ritmul creşterii este mai accelerat după anul 2014, fapt reflectat de creşterea ponderii populaţiei vârstnice şi scăderea ponderii populaţiei adulte (15-64 ani) ca urmare a migraţiei ridicate pe acest segment de populaţie.

Plecările definitive s-au triplat

Şi în ceea ce priveşte emigranţii definitivi se înregistrează o creştere substanţială de-a lungul anilor scurşi de la aderarea la Uniunea Europeană. În anul 2017, numărul acestora a fost de 23.156 de persoane, în condiţiile în care în 2007 numărul acestora a fost de 8.830 persoane. De asemenea, şi rata imigrării definitive a avut o evoluţie ascendentă, determinată de dobândirea cetăţeniei române de către persoanele din Republica Moldova, în special după 2014 odată cu liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii acestei ţări.

 

×
Subiecte în articol: romani emigrare