x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 80% din privatizările din România au fost un eşec

80% din privatizările din România au fost un eşec

03 Apr 2013   •   13:30
80% din privatizările din România au fost un eşec
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual, consideră preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

"Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există. Nu vrem să recunoaştem că aveam prea puţin soluţii de dezvoltare cu care să ne lăudăm astăzi. Totul e impus de-afară. Fond Monetar, cu restricţii bugetare, de natură salarială", a declarat Văcăroiu, prezent la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice.

El a apreciat că de-a lungul acestor ani o preocupare a fost legată de desfiinţarea controlului, ajungându-se astăzi la situaţii "incredibile", în care se spune că Hidroelectrica este în insolvenţă.

"Din păcate, trebuie să recunoaştem că am distrus mult, mult mai mult decât era necesar. Astăzi ar fi trebuit să vorbim despre o Românie cu un PIB de cel puţin de trei ori mai mare decât cel de astăzi. Pur şi simplu, au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea mare uşurinţă, începând din 90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României", a afirmat preşedintele Curţii de Conturi.

Nicolae Văcăroiu a subliniat că economiştii trebuie să găsească soluţii concrete pentru dezvoltarea economiei şi crearea de locuri de muncă, atragerea capitalului străin. Pe de altă parte, a apreciat că sectorul bancar produce "uragane".

"Mă bucur însă că aveţi un sector unde se trăieşte bine. Sectorul bancar: salarii serioase. Nu numai la noi, în toată Europa, în toată lumea, iar dacă aici se clatină ceva, toate guvernele, imediat, recapitalizare, le dăm. Păi, săracii, să rămână preşedinţii ăştia fără bonusuri anuale şi trimestriale?", a spus Văcăroiu.

El a mai afirmat că îşi doreşte ca ASE să meargă pe acelaşi drum de dezvoltare urmat până acum, deoarece este nevoie tot mai mare de studenţi cu pregătire bună şi a menţionat că la Curtea de Conturi în ultimii ani au avut loc 10-12 concursuri, cu concurenţă foarte mare, dar că uneori s-au ocupat doar un sfert din poziţiile libere.

"Şi astăzi stăm pe 80 de locuri libere, le vom scoate la concurs. Din păcate, o pregătire atât de slabă... Sigur, şi pretenţiile noastre sunt mult mai mari, suntem totuşi organul suprem de control al ţării şi trebuie să avem oameni cu o pregătire de excepţie", a afimat Văcăroiu, adăugând însă că absolvenţii ASE nu au participat în număr mare la astfel de concursuri, dar că dintre cei care au participat au reuşit aproape toţi.

Preşedintele Curţii de Conturi a mai spus că, indiferent de stadiul în care s-a aflat societatea românească, pe parcursul acestor o sută de ani, ASE a mers pe linia dezvoltării şi a perfecţionării.

"Mă bucur că din ce în ce mai mult Academia e recunoscută nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional, este apreciată pentru rezultatele pe care le obţine în fiecare an şi mai ales pentru faptul că reuşeşte şi prin această schimbare de generaţie, care este inerentă, să aibă întotdeauna un corp profesoral de elită. Asta spune tot. În acelaşi timp, accentul pe care l-au pus în permanenţă pe dezvoltarea programelor de studiu, a programelor de licenţă, masterat şi doctorat, diversitatea acestora, a permis academiei să poată vorbi oricând, la orice oră, despre rezultate de excepţie", a evidenţiat el.

Potrivit lui Văcăroiu, cercetarea ocupă un loc de cinste în cadrul Academiei, dar trebuie dezvoltată în continuare, inclusiv prin extinderea şi dezvoltarea temelor de cercetare, care trebuie să fie în primul rând de actualitate.

×
Subiecte în articol: privatizari nicolae vacaroiu