x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie A dispărut miliardul pentru salvarea Turismului. Scandalul poate ajunge la DNA

A dispărut miliardul pentru salvarea Turismului. Scandalul poate ajunge la DNA

de Diana Scarlat    |    18 Ian 2021   •   08:46
A dispărut miliardul pentru salvarea Turismului. Scandalul poate ajunge la DNA

După un an de pandemie, care a-nsemnat decăderea industriei ospitalității din România, patronii de hoteluri, restaurante, terase, cafenele și pensiuni așteaptă ajutorul de la stat, care nu mai vine. Din peste 22.000 de dosare depuse pentru capital de lucru, actualul guvern a făcut plăți doar pentru circa 20% dintre cei care au îndeplinit condițiile și s-au înscris pe site, însă nu s-a respectat ordinea depunerii cererilor de finanțare. Pentru această alocare discreționară a fondurilor, nejustificată în niciun fel, mai mulți patroni din industrie au apelat la avocați pentru a da Guvernul în judecată. Ceilalți bani care ar fi trebuit să se dea, pentru pierderile provocate de pandemie, nici măcar nu există, în acest moment, conform surselor din HoReCa și din instituțiile statului.

 

Conform declarațiilor de anul trecut ale lui Virgil Popescu, fostul ministru liberal al Economiei, care gestiona și Turismul, industria ospitalității ar fi trebuit să primească peste un miliard de euro, pe Măsura 2 lansată de MEEMA (Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri) - acordarea de granturi pentru capital de lucru. Alocarea era realizată prin OUG nr. 130/2020. Conform noului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în prima fază a fost disponibil un buget de numai 265 milioane de euro, aceasta fiind singura alocare din fonduri europene. Bugetul inițial a fost destinat doar pentru aproximativ 5.000 de operatori economici. Pe 22 octombrie 2020, în primele cinci minute de la deschiderea aplicației pentru înscrierea dosarelor în programul de finanțare, a fost epuizat bugetul, criteriul legal de acordare al finanțării fiind „primul venit, primul servit”. Iar de aici a pornit un imens scandal, pentru că programul nu acoperea nici măcar un sfert din numărul total de peste 22.000 de dosare depuse de cei aduși în pragul falimentului. A urmat o suplimentare decisă prin OUG 199/2020. O suplimentare doar pe hârtie.

 

Ajutorul s-a acordat discreționar

 

Guvernul Orban a promis că rezolvă problema, înainte de alegeri, însă actualul guvern pare că are alte criterii și alte bugete. „Dosarele depuse pentru ajutorul pe Măsura 2 au fost repartizate de fostul ministru al Economiei către toate agențiile de plăți din țară, pentru a fi verificate, dar plățile s-au făcut, de către actualul guvern, pentru mai puțin de 5.000 din cele peste 22.000. Practic, au intrat la plată exact cele circa 5.000 de dosare pentru care banii erau asigurați atunci când s-a declanșat scandalul, iar noi am aflat că pentru ceilalți nici măcar nu există banii și nici nu s-a identificat o potențială sursă de finanțare”, declară, pentru Jurnalul, surse instituționale. În prezent, de la numirea noului ministru al Economiei, Claudiu Năsui, din partea USR-PLUS, nu mai este respectat criteriul „primul venit, primul servit”. Se încheie contracte și se efectuează plăți fără respectarea ordinii înscrierii, astfel încât bugetul inițial a fost epuizat, dar din primele 5.000 de cereri depuse inițial mai există multe dosare neanalizate, în timp ce solicitări ulterioare acestora au fost soluționate cu prioritate, fără a ține cont de criteriul legal al acordării finanțării.

 

Avocații se pregătesc pentru instanță

 

Surse din industria hotelieră declară, pentru Jurnalul, că actualul ministru al Economiei a găsit foarte multe dosare soluționate, care ar trebui să intre la plată, pe Măsura 2, dar nu le-a semnat, pentru că nu mai are bani. „Nici nu recunoaște și dă vina pe angajații ministerului și ai agențiilor că nu au timp să lucreze. Sunt aproape 10.000 de dosare verificate și în regulă. Mai grav este că încalcă legea și din cele aproape 10.000 deja verificate nu se dau banii în ordinea „primul venit, primul servit”. Vom da Guvernul în judecată, pentru că nu respectă legea, după ce s-a modificat ordinea înscrierii dosarelor”, declară, pentru Jurnalul, surse din industria ospitalității. Avocații mai multor patroni din industrie s-au adunat, în weekend, pentru a pregăti materialele care vor ajunge în fața instanței de judecată. La această situație s-a ajuns după ce vineri, actualul ministru al Fondurilor Europene a declarat, într-un interviu, că nu are o soluție pentru finanțarea acestor granturi, așa cum fuseseră anunțați reprezentanții HoReCa, în special cei din București – inclusiv barurile, restaurantele și cafenelele din Centrul Istoric – dar și din orașele turistice, de pe Litoral și din zona montană.

 

Promisiuni fără acoperire în buget

 

Pe de altă parte, pentru Măsura 3, lansată și gestionată de MEEMA, nu sunt bani deloc și încă se înscriu dosare, pentru a primi finanțare. Pe această măsură, agenții economici din industria ospitalității ar trebui să primească până la 200.000 de euro, fonduri nerambursabile, pentru investiții. O altă problemă care îi afectează doar pe marii hotelieri, este că nu vor putea primi 20% din diferența cifrei de afaceri față de anul 2019. „Marile hoteluri și lanțuri hoteliere, care nu intră în categoria IMM-urilor, sunt afectate de imposibilitatea de a primi ajutorul de stat promis atât de fostul Guvern, cât și de actualul Executiv. Există Hotărâre de Guvern aprobată anul acesta, pentru care se așteaptă normele de aplicare, dar bani la bugetul statului nu sunt și nici din fonduri europene nu se pot da, decât pentru IMM-uri”, explică un hotelier.

 

Lanțurile hoteliere nu pot primi fonduri de la UE

 

Dacă un hotel a avut cifra de afaceri un milion de euro în 2019, iar în 2020 a avut doar 400.000 de euro, din cauza pandemiei, Guvernul ar trebui să-i dea 20% din diferența de 600.000 de euro. Premierul Florin Cîțu a declarat că se pot da acești bani din fondul de rezervă al Guvernului, dar păgubiții din industria ospitalității au aflat că nu există acești bani. „Acești bani trebuie să fie prevăzuți în bugetul statului, pe 2021, dar noi am aflat că este imposibil să se dea de la bugetul de stat, pentru că ne-am îndatorat foarte mult. Se încearcă obținerea de fonduri europene și pentru acest ajutor, dar se intră în conflict cu HORA (organizație patronală din care fac parte mai multe lanțuri hoteliere – n. r.), care are membri cu afaceri mari. Lor nu li se poate aplica programul pentru IMM-uri și astfel există riscul ca marii agenți economici să nu poată primi cei 20%. HORA face presiuni să se dea banii de la guvernul României, pentru că Uniunea Europeană nu dă asemenea fonduri de ajutor pentru întreprinderile mari”, spune un reprezentant HoReCa.

 

 

Unii dintre cei care nu au primit ajutorul vor să facă și plângere penală împotriva ministrului Claudiu Năsui. Aceștia spun că DNA ar trebui să ancheteze legăturile dintre cei privilegiați și actualii membri ai guvernului.

Ministrul Ghinea e stresat: „banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”

 

Conform declarațiilor ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cei care așteaptă bani europeni în industria ospitalității nu îi vor vedea prea curând. Ministrul USR-PLUS a declarat, vineri, într-un interviu pentru StartupCafe.ro, că în acest moment există bani europeni disponibili pentru finanțarea schemei de ajutoare COVID-19 pentru firme, dar „stresul” este că „banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”. Acesta a spus că se fac eforturi pentru a suplimenta suma care ar trebui să se acorde celor peste 17.000 de dosare rămase nefinanțate pe Măsura 2 a granturilor gestionate de MEEMA, dar nu se știe de unde se vor lua acești bani. Totuși, ministrul a precizat: „Dacă s-a depus, trebuie finanțat”, fără să aibă însă o soluție concretă.

 

Haos la numirea secretarilor de stat și a Guvernatorului Deltei

 

Multitudinea de tabere din actualul guvern întârzie și numirea secretarilor de stat din actualul Minister al Economiei și a Guvernatorului Deltei Dunării. Surse din industria ospitalității spun că se așteaptă ca unul dintre secretarii de stat pentru Turism să fie Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți manageri de hotel din lanțul internațional ACCOR, iar cariera și-a început-o ca manager al Hotelului Ibis Constanța, unde s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni manageri de hoteluri din România, având un grad de ocupare foarte mare, menținut constant și în extrasezon, datorită contractelor încheiate cu partenerii. Tot pe surse este vehiculat și numele lui Dragoș Anastasiu, patronul resortului Green Village, din Delta Dunării. „Oricine ar veni ca secretar de stat la Turism va pune accent pe proiectul de promovare, nu pe refacerea bazei materiale, ca să avem ce promova. Pentru ei este important doar bugetul de promovare”, spune un reprezentant al industriei ospitalității. Pentru alegerea Guvernatorului Deltei Dunării a fost desemnat Ivan Patzaichin să se ocupe de alegerea unui specialist capabil. USR-PLUS încearcă, astfel, să elimine ideea numirii politice.

 

 

O idee de selecție a celui mai competent guvernator pentru Delta Dunării ar putea fi evaluarea activității celor care au ocupat acest post până acum și alegerea specialistului care a avut cele mai bune rezultate, indiferent de guvernul care l-a numit anterior.

×
Subiecte în articol: Cristian Ghinea delta dunării masura 2