x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Alarmă la bănci / Creşte numărul restanţierilor

Alarmă la bănci / Creşte numărul restanţierilor

de Daniela Ivan    |    25 Feb 2009   •   00:00
Alarmă la bănci / Creşte numărul restanţierilor

România va depăşi criza actuală de-abia în 2011, deşi sistemul bancar este unul dintre cele mai sigure din UE. Totuşi, efectele crizei se simt deja: românii au început să întârzie cu plata ratelor bancare începând cu lunile octombrie-noiembrie 2008.



Îcepând din octombrie-noiembrie am văzut o creştere drastică a întârzierilor. Suntem conştienţi de acest lucru, care are printre explicaţii efectele deprecierii leului şi faptul că mulţi oameni au pierdut o parte din venituri, adică unele bonusuri sau avantaje, a declarat vicepreşedintele Volksbank România, Herwig Burgstaller. El a mai precizat că banca va deveni mai conservatoare în a acorda noi credite, dar a precizat şi că oamenii vor deveni mai conservatori în următorii doi ani şi nu-şi vor reveni mai repede de cinci-şapte ani. Este clar că băncile sunt în impas în ceea ce priveşte creditarea, dar problemele se resimt diferit de la bancă la bancă. “Din cauza compoziţiei sistemului bancar, corelată cu o scădere nemeritată, spun eu, a ratingurilor de ţară, fondurile de care dispuneau băncile-mamă nu mai au ritmul şi rigoarea dinainte, liniile de finanţare nemaifiind atât de promovate în piaţa bancară românească. Personal, consider că activitatea de creditare este într-un impas, dar acest impas se manifestă inegal de la o bancă la alta”, a declarat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank. Una peste alta, creditarea în euro a populaţiei şi firmelor de către bănci s-a comprimat cu 1,45 miliarde euro, după deprecierea puternică a leului, conform datelor BNR. Totuşi, creditarea în lei s-a accentuat uşor în ianuarie la valoarea în lei, rata anuală de creştere urcând la 33,8%, de la 33,7% în decembrie, mai mult la nivelul firmelor.

CRIZĂ PĂNĂ ÎN 2011
România nu va depăşi criza actuală până în 2011, când ar putea “vedea lumina”, dar oferă mai multe oportunităţi ca alte state din Uniunea Europeană şi este una dintre cele mai solide ţări din punct de vedere al sectorului bancar, a mai declarat Schreiner. “Nu există nici un motiv pentru ca o persoană să îşi mute banii în alt stat. Sistemul de taxare este bun, iar ratele dobânzii sunt ridicate. România este una dintre cele mai sigure ţări”, a spus şeful Volksbank. El a mai opinat că leul se va mai deprecia şase luni, perioadă în care cursul leu-euro va fluctua, dar că până la finele anului moneda naţională va ajunge la o paritate de 4,2 lei pe euro. Un studiu al Danske Bank prevede că băncile din zona euro ar putea înregistra pierderi cuprinse între 12,4 miliarde de dolari şi 37,2 miliarde de dolari (în funcţie de scenariu, optimist sau pesimist) ca urmare a împrumuturilor acordate în România, cele mai afectate fiind instituţiile austriece. Prăbuşirea preţurilor proprietăţilor şi deprecierea monedelor naţionale arată că o parte dintre împrumuturile acordate de băncile occidentale nu vor fi rambursate integral. “în viziunea noastră, cele mai pesimiste perspective se regăsesc în statele baltice, Bulgaria, România şi Ucraina, ţări care s-ar putea confrunta cu declinuri ale PIB de peste 10%”, susţin analiştii de la Danske Bank, care adaugă că în afară de Ucraina restul ţărilor menţionate ar putea primi ajutor substanţial din partea UE. Cei mai mari creditori ai Europei Centrale şi de Est sunt Austria (246 miliarde de dolari), Germania (182 miliarde de dolari), Italia (181 miliarde de dolari) şi Franţa (147 miliarde de dolari).

Mai strângători

Criza i-a făcut pe români mai strângători, volumul depozitelor bancare (ale populaţiei şi firmelor) a crescut în prima lună din acest an cu 1,8% şi a ajuns la valoarea de 154,120 miliarde lei, circa 36 miliarde euro, conform datelor BNR. Economiile în moneda naţională ale populaţiei au crescut în ianuarie cu 4% faţă de luna anterioară, la 54,5 miliarde lei (12,74 miliarde euro), avansul anual urcând la 25,9%, de la 23,5% în decembrie. Economiile în valută ale populaţiei au crescut cu 9,2% – la valoarea echivalată în lei – faţă de finalul anului trecut, ajungând la 31 ianuarie la 33,3 miliarde lei (7,8 miliarde euro).

×
Subiecte în articol: economic miliarde