x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Analiza - Leul castiga lupta cu euro

Analiza - Leul castiga lupta cu euro

de Daniela Ivan    |    27 Noi 2006   •   00:00
Analiza - Leul castiga lupta cu euro

Luna decembrie se va incheia, probabil, cu un curs al euro aflat sub pragul de 3,5 lei. Va fi primul sfarsit de an in care leul se va aprecia fata de euro si in care cursul s-ar putea situa in intervalul de variatie de 3,45 -3,497 lei/euro.

Cursul de schimb a rezistat sub pragul de 3,5 lei pentru un euro mai mult de o saptamana si astfel a trecut de un prag important, 3,497 lei. Analistii opineaza ca leul se va aprecia pana la sfarsitul anului, dar nu semnificativ, in intervalul 3,475-3,497. "E primul an in care euro nu a scazut vara, iar iarna nu a mai crescut", spune Radu Craciun, analist ABN Amro Bank. El adauga ca fluxurile comerciale nu mai joaca un rol important, iar cursul este mai degraba dictat de fluxurile financiare. Leul a inceput anul la un nivel de 3, 6445 si-l va termina probabil sub 3,5, deci va inregistra o apreciere de 0,1445 lei.

INVESTITII. "Comportamentul leului nu este izolat, ci urmeaza o tendinta regionala comuna si altor monede, cum ar fi zlotul polonez, forintul maghiar, coroana ceha sau lira turceasca ca urmare a cresterii apetitului investitorilor globali fata de pietele emergente din regiune", explica Florian Libocor, analist BRD.

Insa nu toti analistii sunt optimisti. "Pe termen scurt leul se poate deprecia si poate trece usor peste 3,5 sub presiunea balantei comerciale, mai ales ca nici politica monetara nu sustine o crestere a cursului", spune Florin Citu, analist ING.

ESTIMARE 2007. Leul se va intari si in primele trei-patru luni ale anului viitor, opineaza analistii financiari. "Un curs de 3,4 lei pe euro nu mi se pare exclus ca maxim al anului 2007, care va fi atins, insa dupa aceasta valoare leul se va deprecia", spune Radu Craciun. De aceeasi parere este si analistul BRD care insa nu exclude si aparitia unor corectii de curs cu amplitudini diferite. "Tinta estimata insa nu categorica pentru finele lunii decembrie este de 3,45 lei/euro care se va mentine, eventual, in primul semestru al anului viitor", adauga Libocor.

PERICOL. Reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei au admis ca pe termen scurt si mediu leul se va intari in fata monedei europene, exista un pericol de depreciere abrupta intr-un interval de 3-5 ani, in conditiile in care deficitul extern nu va fi redus si investitiile straine se vor reduce.
×
Subiecte în articol: economic leul