x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Angajaţii Dacia au oprit greva

Angajaţii Dacia au oprit greva

11 Apr 2008   •   00:00

Angajaţii de la Dacia Pitesti au renunţat, vineri, la greva generală declansată în 24 martie, după ce patronatul si sindicatul uzinei au ajuns la un acord privind cresterile salariale si vor semna contractul colectiv de muncă.



Angajaţii de la Dacia Pitesti au renunţat, vineri, la greva generală declansată în 24 martie, după ce patronatul si sindicatul uzinei au ajuns la un acord privind cresterile salariale si vor semna contractul colectiv de muncă.

Salariaţii din primul schimb al uzinei s-au declarat de acord să reînceapă lucrul de la ora 13.00, iar angajaţii din al doilea schimb vor intra la program de lucru normal, de la ora 15.00, a declarat liderul sindical al Dacia Pitesti, Nicolae Pavelescu.

"A fost foarte greu să negociem cu acest patronat, iar ultima propunere salarială am supus-o atenţiei angajaţilor nostri la consultările de astăzi. Unii au fost de acord, alţii nu au fost de acord, dar există o majoritate de peste 70 la sută care a fost de acord cu această crestere salarială. în aceste condiţii, am decis reluarea lucrului si încetarea grevei", a declarat pavelescu.

Directorul de comunicare al uzinei, Liviu Ion, s-a declarat mulţumit de rezultatul negocierilor cu sindicatul si a spus că asteaptă "cu încredere" semnarea noului contract colectiv de muncă.

"Au fost într-adevăr negocieri grele, greva a durat trei săptămîni. Eu spun că administraţia si-a făcut datoria si a fost deschisă mereu dialogului si iată că astăzi sindicalistii au înţeles să fie de acord cu ultima noastră propunere", a declarat Ion.

El a precizat că muncitorii au reluat lucrul la ora 13.00.


PIERDERI NECUNOSCUTE. Direcorul de comunicare al uzinei a susţinut că patronatul nu a făcut pînă în prezent un calcul al pierderilor suportate de uzină în cele trei săptămîni de grevă generală. Potrivit unor informaţii furnizate de surse apropiate grupului francez Renault greva a provocat pierderi zilnice de trei milioane de euro, după 18 zile de grevă, prejudiciile ajungAnd la 50 de milioane de euro.

CRESC SALARIILE. Patronatul Dacia Pitesi a propus sindicatului, joi noaptea, la o nouă rundă de negocieri, o majorare salarială cu 360 de lei brut în două transe si acordarea unei prime anuale corespunzătoare salariului brut al fiecăruia, de minimum 900 lei brut, sindicatul anunţînd că se va consulta cu muncitorii.

Oferta anterioară a patronatului, făcută la negocierile de marţi, viza o crestere salarială pentru acest an cu 394 de lei brut, în două transe.

Ultima ofertă este de 300 de lei de la 1 ianuarie 2008 si de 60 de lei cu 1 septembrie, la care se adaugă o primă corespunzătoare salariului lunar brut al fiecăruia, de minimum 900 de lei brut, care se acordă o singura dată pe an.

Sindicalistii afirmă că aceasta înseamnă o crestere lunară de cel puţin 435 de lei brut.

"Am luat la cunostiinţă de noua ofertă si vreau să fac precizarea că prima anuală de cel puţin 900 de lei este corespunzătoare unui salariu individual. Dacă salariatul are un salariu brut mai mic de 900 de lei, va lua prima de 900 de lei. Dacă are salariul brut mai mare de aceasta sumă va lua primă cît salariul lunar brut respectiv. Deci este o mărire salarială brută de cel putin 435 de lei lei", declara Nicolae Pavelescu, liderul sindical de la Dacia Automobile.

Angajaţii de la Dacia Pitesti au intrat în grevă generală în 24 martie, iar de atunci între sindicat si patronat au avut loc mai multe runde de negocieri esuate, angajaţii cerînd o majorare salarială de 550 de lei.

Administraţia Dacia Pitesti a contestat în instanţă legalitatea grevei generale declansată de muncitori în 24 martie, depunînd în acest sens o plîngere la Tribunalul Agres.

Tribunalul Arges a decis, miercuri după-amiază, că greva generală a sindicatului de la Dacia Automobile este legală si a dispus ca adminstraţia să plătească 1.500 de lei cheltuieli de judecată. Joi, în Piaţa Vasile Milea din Pitesti a avut loc un miting al angajaţilor de la Dacia, la care au participat aproximativ cinci mii de persoane.


×
Subiecte în articol: economic Dacia brut