x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Apartamente mai ieftine

Apartamente mai ieftine

de Daniela Ivan    |    30 Noi 2010   •   18:57

Preţurile apartamentelor din Bucureşti oferite spre vânzare au scăzut în medie cu 15% în acest an, potrivit unui studiu al portalului imobiliar imopedia.ro. Analiştii companiei estimează că reducerea de preţuri va continua şi în 2011. “Nu cred că 2011 va fi un an al schimbărilor radicale, preţurile îşi vor urma trendul descendent, însă trebuie menţionat că pe măsură ce ne apropiem de ieşirea din criză ofertele extrem de atractive vor dispărea”, a declarat Răzvan Muntean, directorul general al companiei. El a apreciat că “pe fondul problemelor economice şi sociale, preţurile apartamentelor din Capitală oferite spre vânzare au înregistrat o scădere în medie de 15% în acest an”. Astfel, dacă preţul mediu cerut pentru o garsonieră într-o zonă ultracentrală la începutul anului era de 66.000 euro, în octombrie-noiembrie proprietarii unei astfel de locuinţe cereau în medie 59.500 de euro.

Este de remarcat tendinţa proprietarilor de apartamentele cu trei camere din zonele semicentrale – estice, sudice şi vestice ale Bucureştiului – de a cere preţuri sub nivelul de 70.000 de euro.

“Devine din ce în ce mai accesibil pentru tinerele familii cu venituri lunare între 1.000-1.500 euro, un apartament într-o zonă semicentrală”, a explicat Muntean.

×
Subiecte în articol: economia