Maşinile nu mai au căutare în România, în primele 7 luni ale anului vânzându-se cu 26% mai puţine vehicule faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Până în iunie s-au vândut doar 68.244 unităţi, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Numărul autoturismelor livrate în iulie a fost de 8.336 unităţi, în scădere cu 40% faţă de luna anterioară, iar în primele şapte luni au fost vândute 61.288 maşini, cu 26% mai puţine faţă de perioada similară din 2009.
Cea mai bine vândută marcă de autoturisme din luna iulie este Dacia, cu 2.900 unităţi, urmată de Volkswagen, cu 886 unităţi, Ford (720 unităţi) şi Renault (635 unităţi).
La şapte luni, cea mai bine vândută marcă rămâne tot Dacia, cu 22.194 de maşini, însă în top este urmată de Ford (5.841 maşini), Renault (5.300 unităţi) şi Skoda (4.584 vehicule).
Cele mai vândute modele de import sunt Renault Clio, urmat de Skoda Octavia şi Ford Fiesta.
Producţia de vehicule în intervalul analizat a crescut cu 24,7%, la 219.656 unităţi, iar în iulie faţă de luna anterioară aceasta s-a apreciat cu 2,9%, la 36.722 unităţi. Exportul de vehicule de autoturisme a urcat cu 30% în primele şapte luni, la 194.523 de unităţi, iar în iulie a crescut uşor cu 0,7%, la 30.394 unităţi.
Totodată, importul a scăzut cu în iulie cu 36%, la 6.385 unităţi, iar la şapte luni a coborât cu 28,7%, la 46.036 maşini.