x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ASF şi-a pus în cap piaţa asigurărilor

ASF şi-a pus în cap piaţa asigurărilor

de Adrian Stoica    |    06 Ian 2016   •   15:48
ASF şi-a pus în cap piaţa asigurărilor

Piaţa asigurărilor din România traversează o perioadă tensionată, marcată de conflictul dintre asiguraţi şi asigurători pe tema tarifelor la poliţele RCA. Fiecare cu dreptatea lui, iar la mijloc Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu poate interveni legal în politica de tarife a companiilor. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie au intrat în vigoare normele Solvency II.

Intrarea în vigoare a normelor Solvency II înseamnă pentru companiile de asigurări realizarea unor analize interne foarte complexe, care, ulterior, vor fi verificate de ASF. Ele vor lua în calcul riscurile de subscriere, de lichiditate, de concentrare, de piaţă, de credit şi riscul strategic, iar atingerea noilor ţinte va însemna costuri suplimentare pentru acestea. În primul rând, este vorba despre importante majorări de capital şi există riscul ca societăţile mai mici să nu poată susţine acest efort financiar, ceea ce va duce la dispariţia lor.

Toate aceste costuri suplimentare pe care le vor avea de suportat companiile de asigurări se vor transfera în poliţe, şi cum cele RCA deţin cea mai mare pondere din piaţă, aici se vor regăsi şi cele mai mari creşteri. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că valoarea daunelor este în creştere, s-au înmulţit fraudele, iar calculele actuariale utilizate de asigurători denaturează piaţa, pentru că iau în calcul numărul maşinilor înregistrate, şi nu pe cele care au o poliţă RCA.

Străinii controlează piaţa
Asigurătorii străini deţin, cumulat, peste 61% din subscrierile pieţei RCA. În prezent, doar nouă asigurători sunt autorizaţi să vândă RCA, dintre care şapte au acţionariat străin (VIG-2 companii, Allianz-Ţiriac, Generali, Groupama, Uniqa şi Euroins). Pentru asigurătorii străini, ieşirea din piaţa RCA a jucătorilor cu cote de piaţă importante (cazul Astra şi, posibil, Carpatica Asig şi Euroins) reprezintă o oportunitate de creştere fără a face niciun efort financiar pentru a atrage noi clienţi.

Dispariţia unor firme va afecta şi ceilalţi jucători. Vot fi obligaţi să-şi majoreze contribuţiile la Fondul de Garantare al Asiguraţilor şi Fondul de Rezoluţie.

Cum îşi evaporă asigurătorii profiturile din România
Aproape toţi asigurătorii cu acţionariat străin din România încheie contracte de reasigurare cu reasigurători afiliaţi, parte ale aceloraşi grupuri financiare. Întrucât nicio lege din România nu interzice tranzacţiile intragrup şi nici nu se verifică de către ANAF corectitudinea preţurilor la care se realizează aceste tranzacţii, asigurătorii locali cedează în reasigurare riscurile asumate către reasigurătorii străini afiliaţi. Până acum, nicio autoritate a statului român nu a verificat dacă plasarea riscurilor asumate pe poliţele subscrise în România către companii afiliate, chiar către companiile-mamă, în unele cazuri, se realizează la preţuri corecte sau la „suprapreţ”. În această ultimă ipoteză, asigurătorii multinaţionali scot bani în exterior, îşi reduc profiturile şi plătesc impozite mai mici către statul român.

Poate pierde controlul
Pe de altă parte, ASF recunoaşte că asigurătorii străini ar putea opta pentru ieşirea de sub tutela ASF, transformându-se în sucursale ale grupurilor-mamă. În acest caz, controlul ar urma să fie preluat de către autorităţile din ţările native, exact cum se întâmplă pe piaţa bancară. Surse de pe piaţă susţin că acest lucru pare foarte probabil, având în vedere inter-venţiile inoportune ale ASF.

Conform legislaţiei UE, adoptate și de România, ASF nu poate inter-veni asupra tarifelor, ci trebuie doar notificată cu privire la nivelul acestora de către asigurători
 

×
Subiecte în articol: rca