x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Astra Asigurări a intrat în atenţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

Astra Asigurări a intrat în atenţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

de Daniel Ionaşcu    |    19 Dec 2011   •   11:08

Astra Asigurari, cel mai mare asigurator local, a intrat sub lupa Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) dupa ce institutia a primit mai multe sesizari cu privire la o polita de sanatate vanduta de aceasta.

Astra este detinuta de catre miliardarul Dan Adamescu.

“Consiliul Comisiei s-a intrunit joi intr-o sedinta extraordinara, pentru a analiza sesizarile primite cu privire la produsul Astra Medica Bonus, pus in vanzare de Astra Asigurari. Pentru verificarea modalitatii de subscriere a politelor de asigurare de sanatate din portofoliul Astra, in spiritul respectarii prevederilor legale, Consiliul a aprobat desfasurarea unui control inopinat la acesta companie, incepand din 16 decembrie', se arata intr-un comunicat al CSA citat de Mediafax.

Pe site-ul companiei, polita Astra Medica Bonus nu figureaza la sectiunea asigurari de sanatate. Aceasta are un tarif de prima de 40 lei/an si acopera riscul de spitalizare si interventii chirurgicale in cazul unor afectiuni grave, conform conditiilor de asigurare, pentru o suma asigurata de 10.000 lei/an. De asemenea, contractul include o consultatie de specialitate de tip a doua opinie medicala si tratament dentar restaurativ ca urmare a unui accident de munca sau rutier, in limita a 5.000 lei/an.

Prin semnarea contractului, asiguratul accepta si emiterea pe numele sau de catre Astra a unei polite de asigurare sociala de sanatate, atunci cand va definitivat cadrul legislativ in materia asigurarilor sociale de sanatate si compania va fi autorizata sa incheie astfel de contracte.

Altfel spus, daca Astra va primi autorizatie sa emita polite de asigurari sociale de sanatate, clientul se obliga sa accepte transformarea politei Astra Medica Bonus intr-o asigurare sociala de sanatate, fara a avea posibilitatea sa opteze pentru alta companie.

Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sanatatii, contributiile sociale la fondul social de sanatate vor ramane obligatorii, insa fiecare cetatean al Romaniei va putea alege ce casa de sanatate ii va administra banii.

De asemenea, proiectul de act normativ prevede introducerea unui pachet de servicii medicale de de baza, care va include o lista cu servicii pe care statul se obliga sa le asigure tuturor persoanelor asigurate in contul contributiilor virate la fondul de sanatate, dar si infiintarea a circa zece case de asigurari private care vor concura intre ele.

Sumele care se cheltuiesc anual in domeniul sanatate din fonduri publice se ridica la 5 miliarde de euro, din care 3,5-4 miliarde de euro provin de la Cas Nationala de Asigurari de Sanatate, iar restul de la Ministerul Sanatatii, la care se adauga intre 300 si 500 milioane de euro plati informale facute direct de catre pacienti si circa 500 milioane de euro piata serviciilor medicale private.

×