x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Autoritățile române solicită UE crearea unui coridor special pentru transportul de marfă

Autoritățile române solicită UE crearea unui coridor special pentru transportul de marfă

14 Mar 2020   •   21:00
Autoritățile române solicită UE crearea unui coridor special pentru transportul de marfă

Ministerul Transporturilor solicită sprijinul Ministerului Afacerilor Eterne pentru stabilirea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene a unui coridor de transport special pentru transportul rutier internaţional de mărfuri, îngreunat din cauza răspândirii Covid-19.

Lucian Bode spune că este pregătit pentru orice scenariu. Acesta arată că va susţine transportatorii prin solicitarea Comisiei Europene a finanţării unor ajutoare de stat pentru aceştia.

Totodată, ministerul mai solicită UE deblocarea unor situaţii şi clarificarea unor măsuri aplicate acestora din cauza restricţiilor, precum şi clarificarea statutului conducătorilor auto care intră în România cu vehicule de peste 3,5 tone.

Autorităţile spun că vor mai cere reprezentanţilor europeni de la Bruxelles analizarea posibilităţii de a aplica anumite derogări pentru conducătorii auto de la regulile privind perioadele de conducere şi de odihnă.

Conducerea ministerului a cerut prin adrese oficiale, dar şi telefonic miniştrilor transporturilor din Ungaria şi Slovenia, să se realizeze o cooperare în ceea ce priveşte organizarea coridorului de trecere, care ar permite întoarcerea camioanelor şi autocarelor blocate în graniţe. Solicitările formulate au ajuns la comitetele pentru situaţii de urgenţă din ambele ţări.

Transportatorii rutieri din România au solicitat vineri Guvernului să facă demersuri pe lângă oficialii din Ungaria şi Slovenia pentru a nu bloca transportul de marfă pe ruta Italia-România, aceştia spunând că blocarea transportului de marfă ar putea duce la colapsarea economiei.

Mediafax

×