x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Autostrada Sebeș-Turda are iar PROBLEME

Autostrada Sebeș-Turda are iar PROBLEME

28 Mar 2018   •   15:29
Autostrada Sebeș-Turda are iar PROBLEME

Noi probleme au fost semnalate în aceste zile pe Autostrada Sebeș – Turda. După ce au început reparațiile pe porțiunea din Lotul 3 „alunecoasă ca gresia” și pe Lotul 4 sunt necesare intervenții. Marginea șoselei a început să crape iar taluzul a luat-o la vale. Constructorul spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 (16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda; km 53+700 – km 70+000), a fost semnat cu PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, în 16 aprilie 2014 şi este în valoare de 470.004.894,83 lei (fără TVA). Trebuia să fie gata în martie 2016. Conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), lotul este finalizat în proporție de 99%.

Citește tot articolul pe alba24.ro

×
Subiecte în articol: autostrada sebes turda