x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AVERTIZARE! CRIZA FINANCIARA de care ne vom aminti si peste 100 de ani – previziunea bancherului care a speculat si criza creditelor toxice

AVERTIZARE! CRIZA FINANCIARA de care ne vom aminti si peste 100 de ani – previziunea bancherului care a speculat si criza creditelor toxice

01 Feb 2015   •   12:29
AVERTIZARE! CRIZA FINANCIARA de care ne vom aminti si peste 100 de ani – previziunea bancherului care a speculat si criza creditelor toxice

In cea mai recenta notificare adresata clientilor sai, Crispin Odey, printre cei mai apreciati si de succes administratori de fonduri de investitii, avertizeaza ca cele mai mari economii ale lumii urmeaza sa intre intr-o recesiune de care ne vom reaminti si peste 100 de ani.
"Ne aflam intr-un prim stadiu al acestui declin. Este inca prea devreme ca sa prefiguram ceea ce urmeaza sa se intample – o schimbare de o asemenea magnitudine este invaluita in ceata si intuneric. Acest ciclu de descrestere este unul ce ne va ramane in memorie si peste 100 de ani ", s-a exprimat Odey in scrisoarea adresata clientilor sai.

Odey isi bazeaza previziunile privind o recesiune economica la nivel mondial pe baza scaderii pretului petrolului, care pe langa economiile importante este si un indicator al incetinirii cresterii economiei mondiale. De asemenea, Odey mentioneaza ca a luat in calcul si cresterea economica mai mica decat cea asteptata in economia americana sau in economiile emergente, precum cea a Chinei si deflatia latenta din regiunea euro, cea care a facut ca Banca Centrala Europeana sa pompeze in circuitele financiare a aproape un trilion de euro.
Finantistul avertizeaza ca ratele dobanzilor vor avea minime istorice si ca putine guverne sau banci vor fi suficient de puternice sa le gestioneze.

Odey vede in aceasta recesiune, la fel precum a facut-o in cazul crizei fondurilor mutuale din 2007, o noua oportunitate pentru clientii sai de a face mai multi bani, pariind pe descresterea valorii actiunilor.
Tehnica prin care se speculeaza aceasta tendinta a descresterii actiunilor se numeste shorting – si permite celor care au lichiditati sa imprumute actiuni, si apoi sa le vanda in ideea ca pretul lor va scadea si le vor putea rascumpara la un pret mai mic, generandu-se profit.

Specialistii in finante au comentat declaratiile lui Odey, recomandand investitorilor diversificarea portofoliului de actiuni, dar fara a se panica prea mult. In fond, poate fi doar o informatie care sa genereze posibilitatea lui Odey de a specula alarmismul instalat in piata.

Pana in acest moment, media internationala nu a obtinut niciun comentariu oficial din partea lui Odey.
timeismoney.co.uk

Cititi si:
■¦  OBIECT MISTERIOS, filmat intrând în craterul vulcanului Popocatepetl. Vezi ÎNREGISTRARI INCREDIBILE din Mexic

■  Nu reusesti sa-ti adormi bebelusul si simti ca te lasa nervii? Piveste TRUCUL FABULOS care nu da gres NICIODATA (VIDEO)

■  NASA AVERTIZEAZA: "Asa va arata Terra în 2099!" (VIDEO)

 SCANDAL în Arabia Saudita! Ce imagini a difuzat televiziunea de stat saudita cu Michelle Obama (VIDEO)

■ Syriza zice adio vacantelor all-inclusive in Grecia?


×