x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile consideră că nu mai e timp suficient de discuţii pe OUG 114 şi ar dori o prorogare

Băncile consideră că nu mai e timp suficient de discuţii pe OUG 114 şi ar dori o prorogare

15 Mar 2019   •   16:38
Băncile consideră că nu mai e timp suficient de discuţii pe OUG 114 şi ar dori o prorogare

O discuţie în cunoştinţă de cauză pe OUG 114 nu mai este posibilă din cauza lipsei de timp, astfel că în cazul în care nu se renunţă la ordonanţă ar fi de ales să se dea un timp necesar pentru a face evaluări obiective, a afirmat, vineri, preşedintele executiv al Asociaţiei Române al Băncilor, Florin Dănescu.

"Pentru noi este clar că timpul este atât de scurt încât este insuficient pentru a avea o discuţie în cunoştinţă de cauză, iată, noi nu ştim care este nivelul de discuţie acum şi că ar fi de ales dacă nu se renunţă încă o dată să se dea un timp necesar pentru a face nişte evaluări obiective care să ne cuprindă cumva şi pe noi în discuţie", a spus Florin Dănescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat cea mai bună decizie în cazul OUG 114 este renunţarea la aceasta.

"După aceste trei legi care au trecut prin Curtea Constituţională noi simţim, ca să folosesc un limbaj comunicaţional mai puţin economic, eu simt, de la Asociaţia Română a Băncilor, ca şi executiv, vorbesc în numele meu, că Industria bancară s-a refugiat de un tsunami, cele trei legi, undeva pe un munte şi a constatat că pe acest munte e un vulcan acum şi încercăm să fugim de acest foc", a spus Florin Dănescu.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin Ordonanţa de Urgenţă 114, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Florin Dănescu.