x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile din România nu ar trece cu bine peste o nouă criză financiară

Băncile din România nu ar trece cu bine peste o nouă criză financiară

de Daniela Ivan    |    13 Iun 2018   •   09:56
Băncile din România nu ar trece cu bine peste o nouă criză financiară
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Instituţiile bancare împrumută exagerat de mult statul român cumpărând titluri de stat şi dau prea multe creditelor imobiliare, în special prin programul Prima Casă, ceea ce le face vulnerabile la o eventuală criză financiară. Sunt concluziile unui studiu al Fondului Monetar Internaţional.

O echipă a FMI împreună cu reprezentanţii BNR au evaluat rezistenţa sectorului bancar în situaţii dificile plecând de la ipoteza unui scenariul negativ care s-ar întinde pe parcursul a trei ani. Experţii au vrut să vadă ce s-ar întâmpla cu băncile dacă ar creşte costul banilor pe pieţele internaţionale pentru obligaţiunile suverane, dacă ar avea loc o  depreciere bruscă a monedei naţionale, precum şi dacă creşterea economică ar încetini şi ar scădea preţurile proprietăţilor imobiliare.

În urma analizei s-au desprins câteva concluzii.

Expunerea băncilor pe titlurile şi garanţiile guvernamentale a ajuns la 22% din active în luna decembrie 2017, unul din cele mai ridicate procente din UE. "Într-un mediu al finanţării pe termen foarte scurt, datoria publică internă pe termen lung face ca băncile să fie puternic expuse la pierderi de pe urma unor creşteri ale dobânzilor. Garanţiile guvernamentale emise în cadrul programului Prima Casă creează o expunere suplimentară indirectă a sectorului bancar pe sectorul de stat", se arată în raportul FMI.

De asemenea, experţii FMI atrag atenţia că sistemul bancar românesc devine din ce în ce mai expus la sectorul imobiliar. Între 2008 şi 2017, ponderea creditelor imobiliare a crescut de la 21% din totalul creditelor acordate gospodăriilor, la peste 54%. Avansul creditelor ipotecare a generat o creştere a preţului la case. "În plus, având în vedere că marea majoritate a contractelor de credit sunt la dobânzi variabile, performanţa creditelor s-ar putea deteriora iar cazurile de incapacitate de plată ar creşte dacă ratele dobânzilor se vor majora", avertizează FMI.

“Testele de stress arată că, pe parcursul a trei ani, băncile ar putea să sufere pierderi de capital de aproape 900 puncte de bază. În plus, o parte din cele 12 bănci supuse testelor nu ar putea respecta pragul minim pentru capital" raportul FMI

 

×
Subiecte în articol: institutii bancare