Nicolae Dănilă, preşedintele BCR, a considerat că o analiză realistă făcută de Raportul de ţară a celei mai mari bănci romăneşti poate fi sintetizată intr-un mesaj clar către investitori: "Menţine şi vino in continuare".
Raportul intitulat "Romănia navigănd pe valurile convergenţei" face o evaluare amănunţită a macroeconomiei ţării in strănsă legatură cu situaţia celorlalte ţări din regiune şi pe ansambul UE.
Evoluţia PIB cu creşteri semnificative in ultimii ani arată că Romănia este una din cele mai dinamice economii europene, menţinănd acest ritm de 5%-6% şi in următorii ani. Creşterea consumului populaţiei şi investiţiile sunt apreciate in Raport ca principalii factori ai creşterii economice. Creşterea consumului populaţiei a fost posibilă ca urmare a majorării venitului net disponibil şi a boom-ului din sectorul retail şi al serviciilor, căt şi unui acces mai uşor la creditele bancare. Ca urmare a investiţiilor directe se produc efecte pozitive in economie, care vor avea ca efect consolidarea poziţiei competitive in următorii ani. Exportul va fi insă mai redus decăt importurile şi in următorii ani. Raportul de ţară apreciază că deficitul balanţei comerciale este principalul motor al adăncirii deficitului de cont curent. Potrivit estimărilor BCR echilibrarea balanţei comerciale nu va avea loc mai devreme de 2009.
INVESTIŢII. Fondurile europene vor ajuta in plus la dezvoltarea Romăniei, contribuind la realizarea unor proiecte de infrastructură şi mediu ca destinaţie principală. Raportul estimează un grad de absorbţie a fondurilor europene pentru Romănia de circa 40% in perioada 2007-2013. In ceea ce priveşte investiţiile viitoare ele vor fi direcţionate spre industriile cu potenţial ridicat de export, sectorul financiar, sectorul imobiliar, industria IT, turism, industria alimentară şi infrastructură. Datorită decalajelor faţă de media europeană şi ţările din regiune, Romănia va fi o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine directe.
DATORIA EXTERNĂ. Raportul de ţară face o analiză atentă a datoriei externe a Romăniei care a crescut cu 33,2% in 2006, atingănd 43 de miliarde de euro.
Datoria pe termen scurt s-a dublat in 2006, ceea ce impune o monitorizare atentă a acesteia. Comparativ cu ţările din regiune, Romănia are incă un grad redus de indatorare. Raportul BCR apreciază că există incă un potenţial mare de creştere, de circa 19 puncte procentuale, a datoriei externe raportate la PIB.
INFLAŢIA. Procesul dezinflaţionsit s-a incetinit incepănd cu trimestrul II din 2007 din cauza preţurilor volatile şi a celor administrate. Raportul apreciază că presiunile inflaţioniste se vor menţine şi in 2008, alimentate de liberalizarea preţurilor administrate, majorarea pensiilor şi alegerile parlamentare.
Evoluţia leului
Departamentul de cercetare şi strategie al BCR arată in raportul intocmit că aprecierea monedei naţionale s-a intensificat incepănd cu 2005 ca urmare a liberalizării totale a contului de capital. "De atunci evoluţia cursului de schimb a fost mai degrabă influenţată de apetitul de risc al investitorilor financiari. Moneda naţională a inceput anul in forţă, apreciindu-se faţă de euro cu 8,4% in termeni reali pănă in luna iulie. Parcursul abrupt al RON a fost determinat, printre altele, de randamentele ridicate de pe piaţa interbancară", apreciază raportul. In cadrul comentariilor şi discuţiilor cu analiştii financiari din mass-media, Lucian Anghel, economistul şef al BCR a estimat că moneda naţională va avea spre sfărşitul anului un curs de 3,4 lei/euro, pe termen mediu fiind şanse de apreciere. Estimările sunt condiţionate insă de calmarea pieţei internaţionale, de o evoluţie fără crize. Evaluările asupra RON trebuie privite şi in corelaţie cu zlotul plonez şi forintul maghiar, monede asociate ca evoluţie cu moneda romănească.Nicolae Dănilă, peşedintele BCR, a subliniat că Raportul de ţară al BCR trebuie să fie perceput de investitori ca un mesaj convingător şi realist pentru decizia "menţine şi vino in continuare". Romănia se menţine, potrivit analiştilor BCR, ca un pol de atracţie, fiind insă nevoie de eforturi convergente şi ale mediului bancar, dar şi ale Executivului şi investiţiilor potrivite pentru a nu irosi momentele favorabile.