x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Birocraţia din România ţine departe fondurile UE

Birocraţia din România ţine departe fondurile UE

de Cristian Anton    |    09 Mai 2017   •   14:50
Birocraţia din România ţine departe fondurile UE
Sursa foto: lucadp/Getty Images/iStockphoto

România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate, cu toate că Bruxelles-ul încurajează proiectele în format electro­nic, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. Din cauza birocraţiei, tinerii renunţă să acceseze fonduri europene. 

„În general, statul naţional adaugă foarte multă birocraţie. Inclusiv domnul prim-ministru (Sorin Grindeanu - n. r.) spunea la prima noastră întâlnire că, în perioada în care a fost preşe­dintele Consiliului Judeţean Timiş, primele patru zile le-a pierdut semnând şi parafând mii de pagini, spunându-i-se că aceasta este cerinţa de la Bruxelles. Nu este o cerinţă de la Bruxelles, dimpotrivă. România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate. Sunt proiecte de 6.000 de pagini şi cerinţa autorităţilor naţionale este de a le semna şi parafa. Noi (Comisia Europeană- n.red.), din contră, încercăm să simplificăm proce­durile. Din punctul nostru de vedere, noi încurajăm ceea ce numim e-Cohesion, adică trimiterea proiectelor în format electronic, încurajăm costul simplificat”, a spus Corina Creţu. Oficialul european s-a declarat foarte dezamăgită de faptul că tinerii renunţă să acceseze fondurile europene tocmai din cauza procedurilor mult prea complicate. 

×