x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bloomberg: Preluarea Monsanto de către Bayer ar crea cel mai mare furnizor din lume de seminţe şi erbicide

Bloomberg: Preluarea Monsanto de către Bayer ar crea cel mai mare furnizor din lume de seminţe şi erbicide

12 Mai 2016   •   16:50
Bloomberg: Preluarea Monsanto de către Bayer ar crea cel mai mare furnizor din lume de seminţe şi erbicide

Grupul chimico-farmaceutic Bayer AG explorează posibilitatea preluării rivalei americane Monsanto Co, o tranzacţie care ar crea cel mai mare furnizor din lume de seminţe şi erbicide, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Grupul german se află în discuţii preliminare interne şi cu consilierii privind achiziţionarea Monsanto, a cărei capitalizare de piaţă se ridică la aproape 40 miliarde de dolari. Bayer, care este evaluată la aproximativ 84 miliarde de euro (96 miliarde de dolari), a discutat cum să finanţeze tranzacţia, inclusiv potenţiale vânzări de active.
Cele două companii ar putea înfiinţa societăţi mixte sau vânzări reciproce de active, susţin sursele.

Reprezentanţii Bayer şi Monsanto nu au comentat informaţia.

Joi, acţiunile Bayer au scăzut cu 2,7%, la 97,31 euro, la Bursa de la Frankfurt, în timp ce titlurile Monsanto au urcat cu 18% în predeschiderea şedinţei de tranzacţionare, după ce, miercuri, au înregistrat un declin de 0,9%, la 90,34 euro, la Bursa de la New York.

Tranzacţia ar ajuta Bayer şi Monsanto să-şi consolideze poziţiile, pe fondul valului de tranzacţii din sector. Rivalele Dow Chemical şi DuPont au anunţat anul trecut că vor să-şi combine operaţiunile, într-o tranzacţie de 130 de miliarde de dolari, în timp ce China National Chemical Corp. a cumpărat în februarie firma elveţiană Syngenta AG, pentru 43 miliarde de dolari.

În ultimele luni, veniturile Monsanto, cel mai mare producător de seminţe din lume, au coborât din cauza scăderii preţului la soia şi porumb şi a aprecierii dolarului, determinând compania americană să-şi intensifice eforturile de restructurare şi să apeleze la concedieri masive.

În perioada decembrie 2015 - februarie 2016, vânzările au scăzut cu 13%, la 4,53 miliarde de dolari.

Bayer şi Monsanto au o prezenţă importantă în România. AGERPRES

×
Subiecte în articol: monsanto preluat de bayer