x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR va reduce rezervele minime de valută

BNR va reduce rezervele minime de valută

04 Aug 2010   •   00:00

Banca Naţională a României (BNR) va reduce rezervele minime obligatorii pentru creditele acordate în valută de la 25% la 20%, şi va menţine neschimbată rata dobânzii de politică monetară la 6,25%, potrivit Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

Majoritatea respondenţilor (67%) cred că valoarea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută va scădea de la 25% la 20%, în timp ce restul mizează pe o menţinere a valorii la 25%. Toţi analiştii se aşteaptă ca rezervele minime obligatorii la lei să fie menţinute la 15% din pasivele băncilor. O scădere a rezervelor minime pentru creditele în valută ar aduce băncilor un plus de 1,5-1,8 miliarde de euro, bani pe care acestea i-ar putea injecta în creditarea populaţiei şi a firmelor.

O parte din sume vor putea fi repatriate la băncile-mamă, după ce reprezentanţii FMI şi UE au agreat o reducere a expunerii cu 5% luna trecută. BNR a scăzut de la începutul lui 2010 dobânda de la 8% până la un minim istoric de 6,25%. În schimb, în cele patru şedinţe de până acum a menţinut rezervele la pasivele în lei şi valută la 15%, respectiv 2,5%. Scăderea dobânzii de referinţă a fost întreruptă de majorarea TVA de la 19% la 24%, ca urmare a îngrijorărilor privind inflaţia. Ţinta de inflaţie pentru 2010 este 3,5% cu plus/minus un punct procentual. După majorarea TVA, estimarea de inflaţie este 7,9%.

×
Subiecte în articol: economic