x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bussines - Spa-urile occidentale versus romanesti

Bussines - Spa-urile occidentale versus romanesti

de Catalin Budescu    |    09 Dec 2005   •   00:00
Bussines - Spa-urile occidentale versus romanesti

Saloane de tratamente si relaxare naturiste, diferite concepte de aromaterapie si metode terapeutice, aceasta este esenta unui Spa occidental. In Romania, serviciile si conceptul au fost insa balcanizate si drastic reduse.

Saloane de tratamente si relaxare naturiste, diferite concepte de aromaterapie si metode terapeutice, aceasta este esenta unui Spa occidental. Termenul este folosit si in Romania, dar o data cu importul numelui, serviciile si conceptul au fost insa balcanizate si drastic reduse.

O investitie intr-un centru de tratament si relaxare (Spa) nu este in nici un caz una mica, ci dimpotriva, aceasta se ridica la minimum 500.000 de euro. In Romania si mai ales in Bucuresti exista numeroase centre, dar care insa nu ofera in acest moment toate serviciile unui Spa din afara, ci doar "bucati" din acestea.

SITUATIE. Cel mai aproape de un concept de Spa occidental prin servicii oferite este Ana Aslan Health SPA, in rest o multime de beauty centre: Miko Beauty Center, Blues Line Beauty Salons, Gett’s, The Care Zone si altele. In general, cei care folosesc denumirea de Spa o fac la modul generic si poate sa insemne un simplu beauty center daca are o imbinare intre relaxare si infrumusetare. In Romania nu exista insa un brand consacrat care sa detina know how, tipuri de tehnici si proceduri, oferta de produse cosmetice proprii etc. De exemplu, Blues Line este un beauty salon din Romania la nivel de cinci stele, insa nu detine si saloane cu tehnici de relaxare, dar are in schimb cosmetice de lux - La Prarie. Si exemplele pot continua. Spa-ul occidental este un centru de relaxare si infrumusetare de sine statator sau atasat unui hotel. Indiferent de tip, acesta ofera o gama variata de proceduri si tehnici de relaxare: masaje, tratamente faciale si corporale, aromaterapie, reflexoterapie, yoga, cromoterapie etc. In Romania, o astfel de afacere se poate dovedi un adevarat succes.

CONCEPTE. Exista mai multe tipuri de Spa-uri, de la "Spa de zi" - in marile orase, Spa medical, Spa de vacanta - in statiuni renumite, Spa cu apa termala etc. Spa life - centre de innoire - ofera o lume plina de terapii experimentale, prin ingrediente exotice, atent selectionate, provenind din toate colturile lumii. Travel Spa, acestea sunt localizate pe unele aeroporturi, Spa-urile Travel - merg pe conceptul de improspatare, confort si bunastarea pasagerilor - si acorda diferite tratamente exclusive clientilor care calatoresc la First si Club World sau celor care detin GoldCard-uri. Day Spa - este un concept de centre terapeutice si de relaxare, cu produse inovative. Spatiile se deosebesc prin simplitate, eleganta, intimitate - asa-numitele lotuspods - construite numai din sticla si lemn.

EXEMPLU. Killarney Spa este centrul care a primit anul trecut premiul pentru cel mai bun design interior de Spa al anului, premiu acordat de European Hotel Design, fiind localizat in cadrul Hotelului Killarney Plaza din Dublin. Mozaicul negru si gradina pentru relaxare, menita sa reimprospateze simturile si mintea, sunt elemente ce se evidentiaza in acest spatiu. In cei 470 mp de spatiu deschis se combina gresia, granitul, stejarul, nucul, sticla, mozaicul negru si brun folosit pentru piscina, doua lounge-uri si doua pergole (special create pentru relaxarea mainilor si picioarelor), sisteme de iluminare create pentru relaxare, lumanari cu parfumuri exotice si aromaterapie, mobilier din lemn de cea mai inalta calitate etc. Acest Spa are sase zone pentru tratament, o gradina cu piscina, o zona speciala de relaxare pamant - apa - foc si un spatiu in care se pot achizitiona diferite produse naturiste.

ANA ASLAN HEALTH SPA
Unul dintre cel mai bine dotate centre de sanatate si de fapt singurul ce cuprinde tratamente, diferite proceduri si tehnici de relaxare de tip Spa din Romania este cel din Eforie Nord - Ana Aslan Health SPA. Beneficiara a unor investitii masive si incadrata in conceptul Hotelului Europa, clinica ofera bai cu namol sapropelic, hidroterapie, kinetoterapie, sauna uscata si umeda Hamam, piscina cu apa sarata (relaxare) jacuzzi, fitness, masaj uscat, electroterapie, aerosoli, injectii Gerovital/ Aslavital in aplicarea tratamentului antiimbatranire, precum si diferite programe antistres, anticelulitic, heavy legs, programe de estetica faciala si relaxare.
AFACERE DE SUCCES
"Desi exista cateva companii internationale de lux specializate in Spa-uri care sunt interesate de piata romaneasca, nu s-a reusit inca indentificarea de posibili parteneri locali pentru dezvoltarea unei astfel de afaceri. Un business in acest domeniu este unul de perspectiva, avand insa o structura relativ complicata si bazandu-se foarte mult pe nivelul ridicat al serviciilor oferite si specializarea resurselor umane. Un astfel de Spa de lux la standarde internationale ar fi bine primit pe piata romaneasca, existand din ce in ce mai multi consumatori romani care sunt familiarizati cu acest concept", ne-au precizat cei de la CPP Management Consultants.
×
Subiecte în articol: economic relaxare