x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cămine culturale pentru Udrea

Cămine culturale pentru Udrea

de Elena Stan    |    14 Dec 2010   •   19:38

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, vrea să construiască aşezăminte culturale în valoare de 800 de milioane de lei în următorii cinci ani, potrivit unui proiect de or­donanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Udrea vrea ca această ordonanţă să se adopte în reg­im de urgenţă în vederea creşterii accesului populaţiei din me­diul rural şi mic urban la informaţie, educaţie, cultură şi coeziu­ne socială. 

Finanţarea acestui proiect va fi asigurată de la bugetul de stat prin bugetul MDRT, precum şi din alte surse legal constituite, pe bază de documentaţii tehnico-economice aprobate conform legislaţiei în vigoare, potrivit Notei de fundamentare a ordonanţei. Astfel, de la bugetul de stat se va asigura 75%, iar res­tul de la bugetul autorităţii locale. Pentru perioada 2011-2015 valoarea totală a acestui proiect este de 800 de milioane de lei (200 de milioane de euro). Astfel, pentru 2011 valoarea ajunge la 160 de milioane de lei, câte 200 de milioane de lei în 2012 şi 2013, 150 de milioane de lei în 2014 şi 90 de milioane de lei în 2015.

„În scopul realizării obiectivelor sus-menţionate, aşezămintele culturale pot organiza şi desfăşura activităţi de tipul: evenimentelor culturale cu rol educativ şi/sau de divertisment: festivaluri, concursuri, târguri, seminarii şi altele asemenea; susţinerii expoziţiilor temporare sau permanente, elaborării de monografii, susţinerii editării de cărţi şi publicaţii de interes local, cu caracter cultural sau tehnico-ştiinţific; promovării tu­rismului cultural de interes local; conservării, cercetării şi pune­rii în valoare a meşteşugurilor, obiceiurilor şi tradiţiilor; or­ganizării de cursuri de educaţie civică, de educaţie permanen­tă şi formare profesională continuă; organizării de rezidenţe ar­tistice”, potrivit Notei de fundamentare.

New Consulting & Engineering Grup SRL va încasa de la MDRT 661.614 lei, TVA inclus, pentru amenajarea şi decorarea unui stand necesar participării ministerului la Târgul Internaţional de Turism "World Travel Market",  organizat la Londra.

Mai mult, MDRT va organiza o licitaţie pentru desemnarea firmei care se va ocupa cu creaţia, proiectarea, amenajarea şi funcţionarea „Standului România”, în vederea participării la principalele târguri turistice interne şi internaţionale programate în ţările europene şi extraeuropene în anul 2011. 

Ministetrul va aloca pentru aceste servicii 5,6 milioane de lei, fără TVA, potrivit datelor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

×
Subiecte în articol: economia