Fructele proaspete s-au scumpit în martie cu 5,26% faţă de februarie, preţul cartofilor a urcat cu 6,59%, iar costul zahărului a crescut cu 6,05%. Scumpiri de peste 1% au fost înregistrate în martie şi de făină (2,29%), pâine (1,13%), alte legume şi conserve de legume (4,29%), uleiul comestibil (1,04%) şi mierea de albine (1,22%).
Una peste alta, mărfurile alimentare s-au scumpit în martie cu 1,17% faţă de februarie, iar preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cu 0,51%, în timp ce tarifele pentru servicii s-au diminuat uşor, cu 0,34%, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ceea ce priveşte serviciile, se remarcă reducerea tarifelor la transportul aerian şi telefon cu câte 1,84%, restul preţurilor incluse înregistrând variaţii sub 1%.
Inflaţia anuală a urcat de la 7,6% în februarie la 8,01% în martie, atingând maximul din august 2008, după ce rata lunară s-a situat la 0,6% în principal ca urmare a scumpirii cartofilor, fructelor proaspete, zahărului şi combustibililor, reiese din datele INS. În luna august 2008, rata anuală a inflaţiei a fost de 8,02%.
Aceste date prezentate astăzi de INS au surprins analiştii economici care se aşteptau în medie la o creştere a preţurilor de 0,5% în martie şi la o rată anuală de 7,8%. Estimările analiştilor s-au situat între 0,3% şi 0,6% pentru inflaţia lunară şi între 7,7% şi 8% pentru rata anuală.
De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la "legume şi conserve de legume" (19,2%), în special pentru cartofi (24,7%), fructe proaspete (12,56%) şi zahăr (11,98%). Totodată, preţul combustibililor a urcat în martie cu 4,57% faţă de luna decembrie 2010, cărţile, ziarele şi revistele s-au scumpit cu 5,18%, costul energiei termice a urcat cu 3,4%, iar tutunul şi ţigările - cu o pondere importantă în coşul de consum - s-au scumpit cu 2,43%.
Banca Naţională ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual, însă guvernatorul Mugur Isărescu a declarat săptămâna trecută că, va revizui în urcare prognoza de inflaţie, din cauza creştrilor de preţuri la alimente şi energie pe plan internaţional.