x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Câştigătorii crizei. Cine sunt cei pentru care recesiunea a fost mană cerească

Câştigătorii crizei. Cine sunt cei pentru care recesiunea a fost mană cerească

de IncomeMagazine    |    28 Ian 2013   •   08:15
Câştigătorii crizei. Cine sunt cei pentru care recesiunea a fost mană cerească
Sursa foto: Tijana Prodanov/Getty Images/iStockphoto

Dacă ar fi ştiut ce urma să vină în 2008, probabil că mulţi antreprenori s-ar fi orientat către domeniile care aveau să devină vedetele crizei. Cele care au câştigat din problemele altora, paradoxal, din nevoia de a a se restrânge, de a cheltui mai puţin sau din urgenţa de a ieşi din situaţii de business nefavorabile. Câştigătorii crizei nu sunt mulţi, dar sunt acum mai puternici decât oricând.

Agendele avocaţilor de business, ale lichidatorilor, ale recuperatorilor sau ale angajaţilor din companiile de servicii externalizate au fost pline în ultimii ani. Pentru ei, scăderile din economie nu au însemnat nici pe departe mai puţine proiecte, mai puţine ore de lucru sau dispariţia provocărilor. Dimpotrivă. Cu toţii au intrat într-un ritm frenetic de muncă, accentuat pe măsură ce companiile din alte sectoare începeau să întâmpine probleme. Poate fi considerată drept o evoluţie cu specific necrofag, dar, pentru câţiva, criza a fost cel mai bun pretext de creştere.

Citeste mai mult despre succesul avocatiilor in vremuri de criza

Citeste si
Câştigătorii crizei. Ani buni pentru lichidatori
Locuri de muncă pe vase de croazieră. Cum găseşti un astfel de post
Locuri de munca pe vase de croaziera. Fotograf de punte. Nu toate poveştile au happy end
Pleacă Starbucks din Marea Britanie?

×
Subiecte în articol: castigatorii crizei avocati lichidator