x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CE intra in razboiul tarifelor vamale declansat de SUA

CE intra in razboiul tarifelor vamale declansat de SUA

06 Mar 2018   •   11:02
CE intra in razboiul tarifelor vamale declansat de SUA

Comisia Europeană (CE) a propus tarife vamale de 25% la importurile de oţel, aluminiu, produse agricole, îmbrăcăminte, încălţăminte şi anumite bunuri industriale din SUA, ca represalii în urma anunţului preşedintelui Donald Trump privind impunerea unei taxe de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, conform unui document consultat de Bloomberg.

 

Lista include, de asemenea, produse de machiaj, iahturi, motociclete, bourbon, orez, merişoare şi suc de portocale. Valoarea totală a importurilor care vor fi afectate de noile tarife se ridică la 2,8 miliarde de euro (3,46 miliarde de dolari), au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Comisia Europeană a apreciat recent că planul preşedintelui Trump reprezintă o intervenţie flagrantă echivalentă cu protecţionismul. Orice ripostă a UE va fi în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondială a Comerţului (OMC). Bruxelles-ul se va alătura altor state şi va contesta decizia SUA la OMC, căutând, totodată, şi măsuri de protecţie, a precizat forul comunitar.

Donald Trump a avut vineri un ton provocator, declarând că războaiele comerciale sunt bune şi sunt uşor de câştigat, după ce planul său de a impune tarife la importurile de oţel şi aluminiu a provocat critici în întreaga lume şi a dus la scăderea pieţelor bursiere globale.

"Când o ţară (SUA) pierde miliarde de dolari în schimburile comerciale pe care le face cu fiecare ţară, războaiele comerciale sunt bune şi sunt uşor de câştigat", a scris Trump pe Twitter. AGERPRES

×