x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFR SA a prezentat planul de management oficialilor Băncii Mondiale

CFR SA a prezentat planul de management oficialilor Băncii Mondiale

03 Apr 2013   •   16:47
CFR SA a prezentat planul de management oficialilor Băncii Mondiale
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR le-a prezentat oficialilor Băncii Mondiale planul de management al companiei, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri.

'Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA a avut marţi, 2 aprilie a.c., o întâlnire cu delegaţia Băncii Mondiale. Cu această ocazie, directorul general al CFR SA, Dimitris Sophocleous, a prezentat oficialilor Băncii Mondiale, veniţi din Statele Unite ale Americii, punctele cheie ale strategiei de transformare pozitivă a companiei, potrivit planului de management şi planului de administrare', se arată în document.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA demarează, în luna aprilie, procedura de recrutare a noului management, continuând implementarea angajamentelor asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale.

CFR SA, care este una dintre cele mai mari companii din România, cu aproximativ 23.000 de angajaţi, va derula această procedură în colaborare cu cel puţin trei firme independente, specializate în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea personalului pentru cele cinci posturi de Chief Officer.

În paralel, se va desfăşura şi procedura de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea celor şapte posturi vacante de director, procedură care va fi efectuată de o comisie internă a companiei, conform prevederilor Codului Muncii şi ale Contractului Colectiv de Muncă.

Conducerea CFR SA urmăreşte creşterea cifrei de afaceri prin îmbunătăţirea relaţiei de business cu actualii clienţii, dar şi prin identificarea unor potenţiale noi zone pentru a creşte veniturile. Între timp, compania a început discuţiile cu furnizorii pentru a obţine scăderea preţului de achiziţionare a energiei electrice.

×
Subiecte în articol: cfr Banca Mondiala