Şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, susţine că există “contestatari de meserie”, care blochează proiecte de infrastructură, motiv pentru care este nevoie de o nouă lege a achiziţiilor publice.
“Am sesizat şi alte instituţii ale statului asupra faptului că acolo unde sunt investiţii şi interese economice există şi o concentrare de operatori care efectiv îşi urmăresc propriile interese financiare şi nu se gândesc la interesul naţional. În acest sens, s-a propus o legislaţie la nivel naţional, unitară, care să creeze premisele şi să fie armonizată cu ceea ce înseamnă legislaţia europeană”, a spus Ioniţă.
“Înţeleg că se lucrează la o astfel de legislaţie. Nu pot vehicula un termen, dar ceea ce vă pot spune e că noi mergem înainte cu proiectele noastre”
“Această legislaţie e binevenită, o aşteptăm. Propunerea noastră este de bun-simţ, adică să existe o singură sesiune de contestaţii, toată lumea să le depună atunci, transparent, iar beneficiarul să analizeze propunerile şi recomandările. Le analizăm, răspundem punctual la ele, iar dacă dumnealor consideră să răspunsul nu a fost aplicat să meargă să conteste, dar o singură dată. Dacă ni se dă dreptate, cum am văzut de cele mai multe ori, să putem deschide procedura de achiziţie, astfel încât să scurtăm termenele. Practic, noi ne angajăm să deschidem în luna iunie anumite proceduri, dar există şanse să se conteste aceste proceduri, apoi se decalează termenele şi avem astfel luni pierdute. Dacă s-ar aplica o legislaţie nouă, am putea spune că putem avea un antreprenor al lucrării în şase luni de la data de debut a pregătirii documentaţiei, lucru pe care nu-l putem spune azi. Au existat cazuri în care şi după doi ani s-a decis un câştigător, ceea ce este inadmisibil”, a completat şeful CNAIR.