Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea fi reorganizat sub forma unei societăţi noi, Oltchim 2, care să preia activele funcţionale, inclusiv contractele de muncă, în timp ce activele nefuncţionale şi datoriile, dar şi problemele juridice să rămână în vechiul Oltchim, pentru a fi lichidat, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, miercuri, la o conferinţă de presă.
'Recomandăm constituirea unui Oltchim 2, care să preia activele funcţionale de la Oltchim, inclusiv contractele de muncă cu salariaţii, rămânând în Oltchimul de lichidat active nefuncţionale, datoriile şi problemele juridice, acţiunile în anulare a contractelor din 2009 - 2011', a spus Gheorghe Piperea.
Acesta a recomandat, de asemenea, reorganizarea Oltchim ca etapă preliminară privatizării societăţii.
'Este necesară reorganizarea, dar ca etapă preliminară privatizării cu un investitor important pe această piaţă. A vinde Oltchim aşa cum este el, cu legătura indisolubilă cu Arpechim înseamnă a face afacerea cu un actor din domeniul chimic sau petrochimic care poate aduce materia primă necesară şi poate să distribuie din procesări', a menţionat acesta.
Avocatul Gheorghe Piperea a adăugat că Oltchim se află în insolvenţă instalată din 2009, dar nedeclarată.
Citește pe Antena3.ro