x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia mixtă româno - chineză se reuneşte la Beijing

Comisia mixtă româno - chineză se reuneşte la Beijing

de Dan Tomozei    |    16 Oct 2011   •   12:14

Corespondenta din Beijing

Comisia economica mixta romano - chineza, pe energie si infrastructura, se va reuni saptamana viitoare, la Beijing, in prezenta ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, care va efectua cu aceasta ocazie o vizita oficiala in China.

In cadrul vizitei, Oficiul pentru Promovare Economica si Comerciala al Ambasadei Romaniei la Beijing va organiza, la 21octombrie, o masa rotunda pe tema energiei si infrastructurii, in vederea identificarii oportunitatilor de colaborare intre cele doua tari. Ministrul Ion Ariton va fi insotit in cadrul vizitei la Beijing de reprezentantii Termoelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica, Energonuclear care vor avea intalniri de afaceri cu societatile de profil din China.

Masa rotunda organizata de Ambasada Romaniei la Beijing este a doua din acest an, dupa cea din luna mai, la care au participat reprezentantii acelorasi societati romanesti.

×