x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Complexele energetice atrag investitii straine

Complexele energetice atrag investitii straine

20 Mai 2004   •   00:00

Restructurarea economiei si reindustrializarea sunt concepte sustinute de o strategie globala si strategii sectoriale bine armonizate potrivit declaratiilor ministrului Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu.

DAN CONSTANTIN
Noile proiecte de investitii anuntate de Dan Ioan Popescu au ca principala tinta intrarea pe piata europeana cu lucrari de anvergura menite sa antreneze participarea puternica a firmelor romanesti la realizarea lor. Intr-o expunere sintetica facuta reprezentantilor camerelor de comert bilaterale, ministrul Economiei a declarat ca ritmul de crestere de 5%-6% nu poate fi sustinut fara dezvoltarea energeticii, sector caruia i se acorda prioritate in strategia globala.

In perspectiva deschiderii pietei de energie de la 1 ianuarie 2005, cand aprovizionarile se pot face din orice parte a Europei conectata la sistemul energetic continental, esential este ca oferta romaneasca sa reziste in primul rand din punct de vedere al consturilor. „Momentul adevarului ne va arata daca Romania va deveni din potential exportator un importator masiv de energie", a subliniat Dan Ioan Popescu.

Modernizarea grupurilor energetice

Din aceasta perspectiva strategia energeticii tinteste dezvoltarea si modernizarea grupurilor energetice la care aprovizionarea cu carbune este accesibila, asigurandu-se un pret de productie de 30 $/Mwh. Or, o serie de capacitati termoelectrice depasesc cu mult acest nivel de pret, Centrala Doicesti producand energie cu 60$/Mwh. Iata argumentul pentru care complexele energetice integrate reprezinta varianta viabila pentru anii urmatori, la Rovinari de pilda, pretul fiind in prezent de 24-27$/Mwh. Ministrul a anuntat ca exista discutii avansate cu zece firme importante interesate sa participe in sistemul public privat la dezvoltarea complexelor energetice.

Nabucco va aduce gaze ieftine

Noutati spectaculoase sunt legate de proiectele de amploare pentru dezvoltarea sectorului de gaze unde Romania este inclusa ca un element-cheie pentru echilibrarea sistemului continental de transport si distributie. Conducta Nabucco prevazuta sa tranziteze Turcia, Bulgaria, Romania, Austria spre Europa Centrala va deveni o alternativa la Magistrala „Drujba", care asigura legatura Europei cu bazele de productie gazolifere din Siberia. Nabucco va asigura accesul pe piata europeana a gazelor ieftine din Turkmenistan, Iran si Egipt, unde pretul de livrare este intre 20-40$/1.000 mc. Acest amplu proiect sprijinit de Uniunea Europeana este prevazut sa fie finalizat in urmatorii 8 ani, asigurand o concurenta pe piata europeana si iesirea din captivitatea sursei unice de acum. Inmagazinarile de gaze vor ajunge la o capacitate de 4 miliarde mc, rezerva care poate sa asigure circa 2 luni de consum in Romania.
×
Subiecte în articol: economic