x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Concediile fără plată, dezaprobate de Băsescu

Concediile fără plată, dezaprobate de Băsescu

de Dana Piciu    |    15 Aug 2009   •   00:00
Concediile fără plată, dezaprobate de Băsescu
Sursa foto: Mihai Poziumschi/AGERPRES

Băsescu nu consideră că trimiterea bugetarilor pentru 10 zile în concediu fără plată este o soluţie corectă şi a recomandat testarea angajaţilor în urma căreia să rămână cei foarte buni. La rândul său, premierul a anunţat că disponibilizările vor fi făcute după o analiză eficientă pe principiul competenţei, dar se va ţine cont şi de situaţia familială.



Avem în administraţia locală foarte multă ineficienţă, ca şi în administraţia centrală. Presupun că Guvernul va lăsa la dispoziţia şefilor de instituţii dacă să disponibilizeze sau să trimită oamenii câte 10 zile acasă, a declarat preşedintele Băsescu. El a adăugat că asta va însemna să fie plătiţi mai prost şi funcţionarii ineficienţi şi cei foarte buni, iar cei foarte buni s-ar putea să plece în condiţiile acestea. Dacă ar fi primar sau ministru, preşedintele ar testa întregul personal "pe chestiuni legate de ce are de făcut", după care "cei buni rămân, ceilalţi slabi pleacă".

Băsescu a mai spus că trebuie alocate resurse minime pentru cheltuielile instituţiilor publice, fără să se înregistreze excese, pentru a se putea asigura salariile, pensiile şi pentru a se reuşi acordarea sprijinului acolo unde există perspectiva pieţei de desfacere.

El a apreciat, în acest context, că până în prezent statul român a demonstrat că nu este capabil să se adapteze crizei. "România nu trebuie să intre în derapaj. Acum trebuie ajustate excesele, fie că vorbim de cheltuieli de personal, fie că vorbim de investiţii. Vreau să se înţeleagă clar că România are nevoie de Armată, Poliţie, medici, profesori şi nu sunt adeptul absurdului, ci al raţionalului. Această criză ne-a arătat cât de necesară este modernizarea României. Dacă începeam acest program de modernizare de mai mulţi ani am fi depăşit criza mai uşor", a mai arătat Băsescu.

CONCEDIERI ÎN FUNCŢIE DE SITUAŢIA FAMILIALĂ
La rândul său, premierul Emil Boc a arătat că disponibilizările din sistemul bugetar vor fi făcute în urma unei analize eficiente pe principiul competenţei, dar se va ţine cont şi de situaţia familială a unor funcţionari, pentru a nu fi trimişi acasă membrii aceleiaşi familii.

"Testarea angajaţilor este parte componentă a reformei statului. Am făcut reforma agenţiilor şi este evident că cei care vor dispune disponibilizarea a peste 9.000 de oameni din structurile statului vor ţine cont de competenţe", a precizat Boc. El a explicat că, dacă există doi bugetari într-o familie angajaţi în aceeaşi instituţie, va trebui să se ţină cont de acest lucru, pentru a putea asigura şi o sustenabilitate financiară a acestor familii în perioada de criză.

MODIFICAREA CODULUI MUNCII
În ce priveşte trimiterea în concediu fără plată, Boc a spus că se va stabili într-o şedinţă de Guvern modificarea Codului Muncii, dar acest lucru nu se va face sub forma unei ordonanţe de urgenţă dată fiind jurisprudenţa Curţii Constituţionale. "Aceasta spune că în domeniul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti nu se poate interveni prin ordonanţă de urgenţă, după experienţa cumulului de funcţii între pensie şi salariu", a explicat Boc.

Întrebat când îşi va lua concediu fără plată, Boc a răspuns că va face acest lucru după ce nu va mai fi prim-ministru. Cu alte cuvinte, concediul fără plată se aplică tuturor, mai puţin şefului Cabinetului.


Falsul Băsescu
Băsescu face un fals public spunând că ar trebui organizate concursuri ca să rămână cei buni, spune preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu. "Prin concurs rămân cei aduşi de putere şi pleacă ceilalţi, ceea ce spune Train Băsescu este un fals public. S-a demonstrat exact contrariu se mai introduc alţii pe criteriu politic prin această pârghie", a declarat Hossu.

El a mai adăugat că pentru o bună reorganizare trebuie făcută o analiză împreună cu partenerii sociali, ceea ce sindicaliştii au cerut dintotdeauna. "Prin OUG 37 privind demiterea şefilor instituţiilor deconcentrate a arătat că toată pârghia de reorganizare a fost o formă de politizare, care nu a dat rezultate. Când se schimbă culoarea politică îi dăm afară sau îi trecem pe linie moartă şi aducem alţii", a spus Hossu.
Daniela Ivan

×