x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Covid-19: Restanțe fiscale eșalonate pe 12 luni

Covid-19: Restanțe fiscale eșalonate pe 12 luni

de Valentin Gros    |    08 Oct 2020   •   16:30
Covid-19: Restanțe fiscale eșalonate pe 12 luni

Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență care a fost instituită în contextul crizei Covid-19 vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, cu un calendar de rambursare propriu. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de ordonanță de urgență în acest sens.

Facilitatea se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu condiția ca debitorii să nu fi înregistrat obligații fiscale restante dinainte de starea de urgență, se arată într-un comunicat publicat de MFP. Eșalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanții.

Pentru a beneficia de această procedură, firmele trebuie să nu se regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvență.

Solicitările vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligațiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

 

×