Până acum cetăţenii bulgari nu au simţit într-un mod direct scăderea, cu aproximativ 24 la sută, a livrărilor de gaze ruseşti. Termoficările fac faţă frigului din ultimele zile.
La aceasta contribuie faptul că o parte din gazele folosite provin din depozitul Ciren în apropierea Plevnei, ca şi nivelul scăzut al cererii de gaze în industria chimică şi în cea metalurgică, confruntate cu o scădere drastică a vânzărilor. Compania "Bulgargaz" a respins sfatul Moscovei ca Ucraina sa fie acţionată la tribunal amintind ca are contract în regulă cu "Gazpromul" care prevede despăgubiri în astfel de cazuri. Directorul companiei bulgare Dimităr Gogov a calificat poziţia Moscovei drept o încercare de a se eschiva de resposabilitate. "Vom folosi toate mijloacele legale pentru a garanta îndeplinirea acordurilor din partea Gazpromului", a avertizat el.
Gogov a mai spus că Bulgaria dispune de suficiente rezerve pentru a rezista crizei timp de o lună sau chiar două, daca vremea se va încălzi. Nu se aşteaptă o creştere a preţului gazelor din cauza disputei ruso-ucrainene.
Criza gazelor a capătat şi aspecte politice. Reprezentanţii opoziţiei de dreapta au afirmat că Rusia nu este un partener de nadejde iar ultimul acord pe termen lung cu Gazpromul, semnat de guvernul Stanişev, nu corespunde intereselor naţionale. Noul lider al Uniunii forţelor democratice, Martin Dimitrov, a declarat că scăderea livrărilor de gaze ruseşti distrage atenţia opiniei publice internaţionale de faptul că în momentul de faţa Ucraina luptă pentru interesele sale naţionale.
Citește pe Antena3.ro