x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Bani şi Afaceri Economie Criza taie din noile centre comerciale

Criza taie din noile centre comerciale

de Vali Blanaru Publicat la 03 Apr 2011 18:11 Modificat la 03 Apr 2011 18:11

România se menţine pe locul zece într-un top european în funcţie de suprafaţa de centre comerciale care urmează să fie construite în 2011-2012, cu proiecte totalizând 256.000 de metri pătraţi. Suprafaţa proiectelor din România este în scădere cu 38,7% faţă de cea din perioada 2010-2011. Potrivit fir­mei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakfield, centrele comerciale în construcţie totali­zau 418.000 de metri pătraţi în ur­mă cu un an. Stocul de spaţii de retail moderne din România este de circa 1,3 milioane de metri pă­traţi, iar datele disponibile arată că în 2010 au fost finalizate pro­iec­te de 195.000 de metri pătraţi.

Pe prima poziţie se plasează Rusia, cu peste trei milioane de metri pătraţi. Rusia şi Turcia conti­nuă să domine clasamentul reali­zat în funcţie de proiectele comerciale anunţate pentru 2011 şi 2012, cu 3,099 milioane de metri pă­traţi şi 1,773 milioane de metri pă­traţi. Pe următoarele locuri se plasează Italia, unde în perioada analizată este prevăzută fi­na­li­za­rea de astfel de proiecte cu o su­pra­fa­ţă de peste un milion de metri pă­traţi, şi Franţa, cu 891.000 de metri pătraţi.

Spania, Polonia şi Marea Britanie se află pe poziţiile 5, 6 şi 7, cu proiecte totalizând 697.000 de metri pătraţi, 594.000 de metri pătraţi şi 314.000 de metri pă­traţi. România mai este depăşită de Germania şi Croaţia, unde dez­vol­tatorii au anunţat pentru ur­mă­torii doi ani proiecte totalizând câte 300.000 de metri pătraţi.

"Dezvoltările de centre comerciale în Europa au scăzut semnifi­cativ în 2010, înregistrând cel mai mare declin din 1983. În jur de 5,2 milioane de metri pătraţi de cen­­tre comerciale au fost finali­za­­te anul trecut, reprezentând o scă­­dere cu 30% faţă de 2009. A fost al doi­lea an consecutiv de de­clin al ni­ve­lului de proiecte finali­zate, acesta fiind cel mai redus din 2004", se arată într-un raport imo­bi­liar. Pentru acest an, jumătate din pieţele europene ar putea să în­re­gistreze o îmbunătăţire a acti­vi­­tăţii, astfel că pentru 2011 sunt pro­gramate pentru deschidere pro­iecte totalizând 6,9 milioane de metri pătraţi.

×
Subiecte în articol: economia