x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum faci rost de bani pentru o afacere

Cum faci rost de bani pentru o afacere

de Valentin Gros    |    29 Apr 2020   •   11:38
Cum faci rost de bani pentru o afacere

Este foarte greu „să găsești bani”, în orice climat economic. Atunci când conduci o afacere, vine un moment când ai neapărată nevoie de lichidități, deci trebuie, practic, „să scoți cash” piatră seacă, așa cum spune o veche zicală. De obținerea unei anumite sume poate depinde viitorul companiei tale și locurile de muncă ale angajaților.

O altă posibilitate este aceea de a apela la un „angel investor”, un „investitor-înger”, dispus să ajute mici afaceri cu injecții de capital sau cu alte forme de finanțare care îi pot aduce profit mai târziu.

Când vei sta față în față cu reprezentantul unei organizații cu forță financiară, va trebui să ai deja pregătită strategia de abordare. Tot ceea ce îi vei comunica te va ajuta sau te va împiedica să îți atingi scopul. Într-o asemenea situație, exprimă-te succint, pentru că dacă dai prea multe detalii, „îl pierzi” pe interlocutor. El vrea doar să afle cum își va rentabiliza investiția și atât. O risipă de vorbe și de informații colaterale, fără folos, îi vor distrage atenția de la subiectul conversației. Evită jargonul, expresiile licențioase, glumele nesărate.

Nu vrei să intri într-o relație familiară cu “izvorul de bani” și nici nu vei reuși cu această atitudine. Vrei să îi iei banii și atât. În cazul în care ești cu business-ul la început, ai grijă cum pui problema. O persoană experimentată își va da seama dacă îți place și te pricepi la ceea ce faci sau doar ai vânat o oportunitate de îmbogățire rapidă. Investitorii-îngeri nu prea merg pe astfel de scheme. Totuși, nu e nicio rușine să spui că ai prins un pont într-o piață și vrei să dai lovitura. Ba chiar poate fi mai imprudent să joci teatru, pretinzând că ai dat peste vocația vieții tale. „Spectatorul”, unul avizat, va fi greu de păcălit.

 Nu vrei să intri într-o relație familiară cu „izvorul de bani“ și nici nu vei reuși cu această atitudine. Vrei să îi iei banii și atât.

Creanțe la vânzare

Una dintre metodele a face rost rapid de finanțare o reprezintă operațiunea numită „factoring”, de vânzare a creanțelor. Adică ai bani de luat de la o firmă care nu îți poate achita datoria. Dacă aștepți până se redresează partenerul și are de unde să plătească, pierzi timp prețios, astfel că propriul tău business se poate duce de râpă. Și atunci, pur și simplu, vinzi creanța unei alte companii. Aceasta urmează să primească ulterior banii de la compania datoare. Evident, în acest fel vei obține o sumă mai mică decât aceea pe care o aveai de primit, dar iei cash-ul necesar imediat și astfel salvezi timp prețios.

×