x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum să iei credit de la Banca Românească pe bază de facturi false

Cum să iei credit de la Banca Românească pe bază de facturi false

de Vali Blanaru    |    25 Oct 2008   •   00:00

Banca Românească trebuie să acopere o gaură de sute de mii de euro care provine dintr-un credit neperformant acordat unei firme care garantase împrumutul cu facturi inexistente.

O serie de companii s-au trezit cu conturile blocate de datorii de zeci de mii de euro pe care le-ar fi avut la Banca Românească. Responsabilă de această situaţie este SC Pegasus Pre-Press Center SLR, care a luat bani de la Banca Românească garantând cu o serie de facturi pe care apoi le-a anulat, spune expertul contabil Paul Diaconu, directorul firmei Times Consulting SRL. “Este incredibil ce se poate întâmpla, cum ţi se pot bloca toate conturile fără să ai nici o vină. În 2006, Pegasus a obţinut de la Banca Românească un credit de 300.000 de euro printr-un contract de cesiune de creanţe şi ulterior o linie de credit de trezorerie pe bază de documente. Printre altele, au garantat cu două facturi emise către firma mea pentru a demonstra că sunt solvabili, deoarece au de încasat venituri. După ce au luat banii au anulat însă cele două facturi”, explică Diaconu.

FACTURI INEXISTENTE
Pe cele două facturi nu apare nici o semnătură de acceptare a plăţii acestora, iar la expediere scrie că urmează a fi făcută prin intermediul poştei. Acest lucru ar fi trebuit să trezească suspiciunea funcţionarilor băncii. Cele două facturi, în valoare de 70.210 lei, respectiv 30.089 de lei, nici măcar nu au fost înscrise în contabiliatea Pegasus.
Inexistenţa celor două facturi nu a împiedicat Banca Românească ca la 17 octombrie să ceară blocarea conturilor firmelor ale căror facturi fuseseră cesionate de Pegasus. În cererea executorului judecătoresc sunt 40 de firme, unele cu mai multe facturi emise de Pegasus.

RĂZBOIUL NERVILOR
Aflată într-o situaţie delicată, banca a refuzat să deblocheze conturile Times Consulting, chiar dacă a fost somată des. “Considerăm că în complicitate cu Pegasus aţi procedat la utilizarea unor documente false în vederea acordării unor credite, iar acum încercaţi să recuperaţi pagubele suferite de bancă prin intermediul unor societăţi care nu au legătură cu aceste debite”, se arată într-una dintre somaţii. După ce Pegasus a transmis băncii o scrisoare prin care admitea că cele două facturi au fost emise în mod eronat, divizia juridică a băncii a solicitat firmei să plătească cele două facturi. Lucrul greu de crezut că se va întâmpla, deoarece în urmă cu două zile Pegasus a cerut Tribunalului Bucureşti intrarea în reorganizare judiciară.

×